Moldovenii care se află ilegal în Rusia, somați să plece acasă până pe 15 iunie – În caz contrar, Moscova va fi nevoită să recurgă la măsuri dure

Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse le-a cerut statelor CSI să-și evacueze până pe 15 iunie cetățenii care se află ilegal pe teritoriul țării. În caz contrar, Moscova va fi nevoită să recurgă la măsuri dure, a declarat prim-viceministrul de Interne, Aleksandr Gorovoi, în cadrul Adunării Interparlamentare a statelor CSI, scrie sputnik.md.

“Dacă nu vom diminua această cifră până pe 15 iunie, așa cum presupune decretul președintelui, aceste persoane vor fi sancționate, inclusiv prin expulzarea din țară și închiderea granițelor”, a declarat Gorovoi, potrivit RIA Novosti.

La mijlocul lunii decembrie, Vladimir Putin a prelungit prin decretul său termenul de șederea temporară a imigranților în Rusia, în legătură cu pandemia de coronavirus, până la 15 iunie 2021.

Potrivit autorităților ruse, în prezent în Rusia se află ilegal peste 332 mii de cetățeni ai Uzbekistanului, peste 152 de mii din Ucraina, 56 de mii – din Moldova, 247 de mii din Tadjikistan, 120 de mii din Azerbaidjan, 115 mii din Kîrgăzstan, 61 de mii din Armenia și 49 de mii din Kazahstan.

 

Dosar Media

Ai o noutate?