Moldova nu se grăbește să-și delege ambasadorul în Rusia – Declarațiile ministrului de Externe: Vă vom comunica numele…

Cine va fi noul ambasador al Republicii Moldova în Rusia?

După scandalul sexual în care a fost implicat și rechemarea socialistului Vladimir Golovatiuc de la Moscova, Republica Moldova nu a înaintat vreo candidatură pentru funcția de ambasador la Moscova.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, susține că RM are nevoie de o prezență diplomatică puternică în capitalele lumii. Inclusiv într-o capitală atât de importantă cum este Moscova.

„Orice numire sau rechemare de ambasador presupune anumiți pași, inclusiv de ordin legal, și anumite proceduri. În mod normal aceste proceduri durează. Numirea unui ambasador durează ceva mai mult, rechemarea mai puțin. Pentru numire este nevoie de două, uneori chiar trei luni din momentul în care se i-a decizia de numire a unui candidat până în momentul ca o persoană să devină ambasador. Nu este corect ca lucrurile să se întâmple peste noapte”, a declarat Nicu Popescu.

Noul ambasador al Republicii Moldova în Rusiarămâne a fi o enigmă

Popescu a menționat că autoritățile nu au o candidatură pentru a fi delegată să conducă misiunea diplomatică de la Moscova.

„Suntem în proces de numire a mai mulți ambasadori și suntem în procesul identificării unei candidaturi pentru Ambasada noastră din FR.

Care ar putea promova interesele țării în cea mai eficientă manieră posibilă. Vă vom comunica numele atunci când va fi momentul și când vom fi cerți că procedurile au fost respectate”, a spus Nicu Popescu.

După implicarea în scandalul sexual, Victor Golovatiuc a fost rechemat și demis din funcția de Ambasador.

Acesta este învinuit de o angajată a Ambasadei Republicii Moldova la Moscova de hărțuire sexuală, lucru negat de socialist.

Dosar Media

Ai o noutate?