Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, intenționează să discute cu președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, problema privind retragerea ”trupelor de pacificatori ruși din Transnistria”. Diplomatul a făcut o declarație în acest sens, în cadrul unui interviu pentru RBC-Ucraina.
”Planific în curând să vizitez Republica Moldova și noi vom discuta toate aceste probleme, deoarece acestea nu sunt doar probleme ce vizează securitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldov, ci și chestiuni care țin de securitatea Ucrainei. Evenimentele din Moldova și din jurul acesteia nu pot fi separate, deci sunt legate de problemele se securitate a Ucrainei”, a declarat Kuleba.
Kuleba a menționat că vrea să abordeze șir de probleme ce vizează relațiile bilaterale și, desigur, despre strategia de soluționare a conflictului transnistrean. Diplomatul afirmă că este importantă și poziția Parlamentului, Guvernului de la Chișinău. Trebuie să urmărească dacă vor fi alegeri parlamentare anticipate, care va fi raportul de forțe etc.
”Eu pledez pentru o abordare echilibrată, voi merge, vom discuta și vom vedea ce echilibru de forțe este în Republica Moldova și, după aceea, vom decide asupra pașilor concreți”, a adăugat acesta.