Mesajul fostului ministru Alexandru Pânzari, reținut ieri de ofițerii SIS și procurori: Sunt responsabil doar de ceea ce am făcut, nu de ceea ce “li se pare unora”

Fostul ministru al Apărării, Alexandru Pânzari, fost șef al Inspectoratului General de Poliție, a fost reținut în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI.

Pânzari a fost reținut în urma perchezițiilor care au avut loc în această dimineață în automobilul și domiciliul acestuia.

La scurt timp după reținerea sa, fostul ministru a transmis un mesaj prin intermediul familiei, publicat pe contul său de facebook

După ceea ce s-a întâmplat astăzi, este necesar să vin cu acest mesaj prin intermediul familiei mele. Un citat spune că: Ofițerii nu trebuie jeliți, dar protejați. Și totuși, ar fi bine sa nu se grăbească nimeni și să mă ardă pe rug sau să dea note activității mele. Există instituții de drept în acest Stat, care trebuie să-și facă treaba și să nu admită erori în astfel de acțiuni.

Știam care sunt “bunele intenții” ale unor persoane interesate de acest caz și tocmai de asta, nu sunt surprins de nimic. Un lucru vreau să vă zic acum, eu răspund de fiecare acțiune a mea și sunt responsabil doar de ceea ce am făcut, nu de ceea ce “li se pare unora”. Astfel, pe cazul dat, legislația nu am încălcat, iar tot ceea ce trebuie să comunic celor care gestionează cazul voi comunica și voi fi maxim transparent și deschis.

La final vreau să spun următoarele: Sunt lucruri despre care nu se vorbește! Știu ce am oferit Republicii Moldova prin serviciul meu, sau prin lupta mea cu arma în mână pentru integritatea teritorială, și nimeni nu știe mai bine istoria mea și a altor ofițeri, decât cei cu care cot la cot am luptat cu criminalitatea.

Mulțumesc celor care sunt acum alături de familia mea”, scrie în mesajul transmis de Pânzari.

Dosar Media

Ai o noutate?