Foto: google

Mesajele politicienilor la trei decenii de la războiul de pe Nistru: Dodon: Mulțumim pacificatorilor, Filip: Retragerea trupelor rusești

Astăzi se fac 29 de ani de la evenimentele tragice de pe Nistru din 1992. Un război care a lăsat copii fără tată, mame fără copii și soții văduve. Politicienii și primele persoane în stat au venit cu mesaje de consolidare, recunoștință, dar și propriile viziuni despre ceea ce s-a întâmplat acum trei decenii.

Președintele țării, Maia Sandu, declară că e de datoria tuturor să ne închinăm în fața veteranilor și în fața luptei pe care au dus-o. O luptă cu spatele mereu vulnerabil, o luptă în care s-a călit Republica Moldova. Atacată în 1992 de cei care nu-i doreau independența, dezvoltarea și binele, țara noastră nici acum nu răsuflă liber.

Azi îi deplângem pe cei căzuți și pe cei răniți. Suntem alături de părinții nealinaţi la bătrâneţe, soțiile văduvite, copiii deveniţi orfani, suntem alături de toate familiile lovite nemilos şi pe nedrept de o mare durere. Suntem împreună pentru a ne ajuta, susține și apăra de pericole. Asta ne face să fim o țară”, declară președintele țării.

Vicepreședintele Partidului Platforma DA, Alexandru Slusari susține că evenimentele din 1992 nu a fost un război civil, ci o intervenție militară a Federației Ruse. În acest context, adevărul istoric trebuie spus franc, mai adaugă Slusari.

”Adevărul istoric trebuie spus franc. În 1992 nu a fost un război civil, ci o intervenție militară a Federației Ruse împotriva unui stat tânăr, care nici nu avea armată – Republica Moldova. Poliția ca structură unitară abia se forma. Independența a fost apărată preponderent de actualii veteranii. Veteranii au trecut prin multe. Au fost trădări și din Chișinău. Cotropitorii s-au transformat în pacificatori”, declară Slusari.

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, declară că scopul și doleanțele au rămas aceleași – independență și integritate teritorială. Totodată, șeful democraților mai adaugă că, retragerea trupelor militare rusești rămâne o prioritate pentru statul nostru.

”Este o lecție despre demnitate pe care încă o mai învățăm. Să le păstrăm vie memoria și să nu uităm: doar așa le putem arăta recunoștință pentru sacrificiul făcut. Și acum, ca și atunci, ne dorim independență și integritate teritorială. În ultimii ani am reușit să ne controlăm frontiera integral, inclusiv pe segmentul transnistrean. Am cerut clar și răspicat de la tribuna ONU retragerea trupelor străine de pe teritoriul țării. Am demonstrat respect pentru veterani și rudele lor prin pensii și alocații mai mari”, declară Filip.

De altă parte, fostul șef de stat, liderul PSRM, Igor Dodon spune că le este recunoscător forțelor de menținere a păcii de pe Nistru, care nu au permis escaladarea conflictului timp de 30 de ani. Asta în timp ce restul formațiunilor politice vorbesc despre necesitatea impetuoasă de retragere a trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova, stat independent și neutru.

”Sunt sigur că toți locuitorii țării noastre, indiferent de preferințele politice, trebuie să tragă învățăminte din acele evenimente tragice și să depună eforturi pentru a depăși consecințele lor, pentru a păstra o țară pașnică, stabilă și prosperă pentru urmașii noștri. De asemenea, suntem recunoscători forțelor de menținere a păcii, care asigură pacea și liniștea pe malurile Nistrului de aproximativ 30 de ani”, declară Dodon.

În același timp, liderul grupului PRO Moldova, Andrian Candu, menționează că autoritățile ar trebui să facă mai mult pentru veteranii războiului de pe Nistru.

”Este absolut necesar să ne cunoaștem și să cinstim eroii republicii. Acțiunile statului față de acești oameni sunt prea nesemnificative în raport cu ce au făcut ei pentru țară. Este timpul să ne întoarcem cu fața spre oamenii care cu propria viață au apărat suveranitatea și independența Republicii Moldova”, declară Candu.

Republica Moldova marchează azi Ziua Memoriei și a Recunoștinței. Cu 29 de ani în urmă, în noaptea de 1 spre 2 martie 1992, odată cu asaltul Comisariatului de poliţie Dubăsari, au răsunat primele împuşcături care au şi însemnat începutul Războiului de pe Nistru.

Dosar Media

Ai o noutate?