Membrii CSM, Dorel Musteaţă şi Victor Micu sunt vizaţi într-un control iniţiat de Autoritatea Naţională de Integritate.
Inspectorii ANI vor verifica dacă a fost încălcat regimul juridic al conflictelor de interese atunci când, în cadrul unei şedinţe CSM, cei doi şi-ar fi acordat grade de calificare.
Potrivit Autorităţii Naţionale de Integritate, şedinţa la care ar fi fost admisă încălcarea a avut loc în 29 noiembrie anul trecut. Atunci, membrii CSM au votat ca şase judecători, printre care Dorel Musteaţă şi Victor Micu, să primească grade de calificare. Decizia a fost votată de toţi cei şapte membri prezenţi în sală, inclusiv Musteaţă şi Micu.
”Cine este pentru? Poftim, votaţi! Şapte! Cu şapte voturi pentru a membrilor prezenţi, se admite demersul preşedinţilor instanţelor judecătoreşti referitor la oferirea gradelor de calificare unor judecători.”
ANI precizează că s-a autosesizat în acest caz, după ce imaginile de la şedinţa CSM au apărut în presă.