Foto: facebook/maia Sandu

Maia Sandu, vești bune de la Bruxelles: ”600 de milioane de euro vin în Moldova pentru recuperarea economică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, salută ajutorul oferit de UE, mai exact programul de intervenții și investiții în sumă totală de până la 600 de milioane euro pentru țara noastră, ce va fi realizat în perioada 2021-2024.

Vești bune de la Bruxelles. Acum câteva ore, Comisia Europeană a anunțat lansarea unui Plan de recuperare economică pentru Republica Moldova, ca urmare a discuțiilor purtate în timpul vizitei mele la Bruxelles, în ianuarie.

Planul stabilește un program de intervenții și investiții în sumă totală de până la 600 de milioane euro pentru țara noastră, ce va fi realizat în perioada 2021-2024, în strânsă cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene și instituțiile financiare internaționale, prin intermediul Echipei Europa și cu participarea investitorilor privați.

Planul se va axa pe cinci piloni: managementul finanțelor publice și guvernanță economică; economie competitivă, comerț și ÎMM-uri; infrastructură; educație și angajare pe piața muncii; și reforma statului de drept și a justiției. În același timp, fondurile anunțate – cele până la 600 de milioane de euro – vor fi oferite în baza unor condiționalități stricte convenite de Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Apreciez efortul Comisiei Europene, în special al Președintei Ursula von der Leyen și al Comisarului pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi și al echipei sale, pentru finalizarea rapidă a acestui plan.Mulțumim, Uniunea Europeană!”, anunță Maia Sandu pe pagina sa de facebook

Dosar Media

Ai o noutate?