Discursul integral al președintei Maia Sandu rostit în cadrul ședinței de constituire a Parlamentului de legislatura a XI-a.
„Dragi cetățeni,
Stimați parlamentari, doamnelor și domnilor ambasadori,
Astăzi, la mai bine de șapte luni de când am devenit Președintele Republicii Moldova, vin în fața Parlamentului pentru prima dată. Mă bucur că o pot face într-un Parlament nou și legitim, care va avea o majoritate onestă și reformistă, și care ia locul unui Legislativ care a scos la iveală tot ce a fost mai corupt și mai imoral în politica moldovenească.
Îi felicit pe cetățenii Republicii Moldova pentru votul lor. Pentru că au continuat să creadă în democrație și în puterea fiecărui vot de a schimba lucrurile în țară în pofida dezamăgirilor trăite timp de trei decenii, dezamăgiri provocate de minciuni, alegeri furate, corupție și proastă guvernare. Îi felicit pe cetățeni pentru că au avut înțelepciunea să creadă în existența oamenilor onești, în pofida manipulării și corupției omniprezente. Ei au crezut și au votat. Acum e datoria noastră să muncim pentru a le realiza așteptările.
Republica Moldova împlinește în curând 30 de ani. După atâtea eșecuri, măcar acum, la 30 de ani, să construim un stat pentru oameni, pentru toți oamenii, nu pentru găști care s-au folosit de încrederea cetățenilor ca să-și adune averi nemeritate și să-și subordoneze statul propriilor interese. Este timpul unei adevărate revoluții în felul în care este guvernată țara, cu cetățeanul pus cu adevărat în centrul efortului de guvernare și cu politicieni și instituții servind interesul public.
Îi felicit pe deputații care au obținut mandatul în mod cinstit. În acest Parlament sunt mulți deputați la primul mandat, mulți tineri, multe femei, oameni cu realizări solide în spate și fără probleme de integritate. Cetățenii trebuie să se poată identifica cu deputații lor, să țină legătura cu ei, să le ceară socoteală. Noul Legislativ ne dă încrederea că acest lucru se poate în sfârșit întâmpla.
Ordinea trebuie începută din Parlament, de aici începe schimbarea pe care o așteaptă oamenii. Parlamentul este cea mai importantă instituție în stat, iar parlamentarii trebuie să fie un exemplu demn pentru toți cetățenii. Un exemplu de comportament, de atitudine, de sacrificiu pentru binele comun. Legile adoptate de Parlament trebuie să fie bune pentru oameni cinstiți. Parlamentul, în primul rând, trebuie să respecte legile și să nu le mai permită hoților să fure cu legea în mână.
Activitatea Parlamentului trebuie să fie transparentă și deschisă la dialogul cu societatea. Vrem să vedem un parlament în care se respectă procedurile, în care se renunță la practicile rușinoase ale conducerilor ultimelor două Parlamente când agenda se făcea pe ascuns, iar legile se adoptau cu încălcarea procedurilor. Legile trebuie propuse pentru consultare publică, oamenii încurajați să-și expună opinia, iar experții chemați să contribuie.
Avem în față provocări majore – Moldova a fost lovită recent de pandemie și criză economică, se confruntă de decenii cu sărăcie, corupție și migrație. O mare parte a oamenilor, și în special, tinerii nu mai au încredere în posibilitatea unui viitor bun acasă. Pleacă fără gândul de a se întoarce. Majoritatea oamenilor în vârstă o duc greu sau chiar foarte greu, iar creșterea semnificativă a pensiilor în contextul migrației generațiilor tinere pune presiune mare pe economia noastră firavă.
Ca să rezolvăm aceste probleme, trebuie să facem eforturi enorme, cu toții, și să punem lucrurile în ordine, gestionând mai bine resursele pe care le avem și generând resurse noi prin investiții și crearea de locuri de muncă. Situația este complicată, dar dacă vom acționa eficient, împreună, putem schimba lucrurile spre bine pentru țara noastră.
În următoarele zile va fi votat Guvernul. Împreună cu Parlamentul, acesta trebuie să găsească soluții urgente pentru o mulțime de probleme, provocate de iresponsabilitatea și corupția guvernărilor precedente. Trebuie să găsească soluții pentru a scoate statul din capcanele create de contracte păguboase semnate anterior. Trebuie să scoată întreprinderile de stat din starea de faliment. Trebuie să recupereze importante proprietăți ale statului. Trebuie să curețe instituțiile statului, una câte una, de interese corupte și să asigure funcționalitatea acestora. Trebuie să restabilească urgent finanțarea externă. Trebuie să deblocheze proiecte importante, inclusiv în infrastructură, care stagnează din cauza corupției sau a capacității slabe de implementare.
Putem reuși în acest efort numai dacă vom consfinți valori corecte în viața publică și administrativă a țării noastre. Acestea nu sunt doar vorbe frumoase – ele se referă la acțiunile concrete ale fiecărui angajat la stat, în fiecare zi.
Integritatea este primul criteriu după care vor fi evaluați toți cei care lucrează în instituțiile publice. O spun cu toată responsabilitatea, de la această tribună și din prima zi de funcționare a noului Parlament: din acest moment, declar toleranță zero față de corupție, la orice nivel și în orice instituție. Verificarea integrității trebuie să înceapă de la conducătorii instituțiilor, pentru că mulți dintre ei au tolerat sau chiar au fost autorii numeroaselor scheme de corupție prin care au strâns mită de la cetățeni sau au furat din banii statului. Conducătorii corupți și compromiși trebuie înlocuiți cu oameni onești, instalați în funcții pe bază de competență și după reguli clare, care trebuie elaborate în perioada următoare.
În lupta cu corupția, Parlamentului îi revine un rol foarte important. Legislativul are datoria să adopte legi clare pentru prevenirea și combaterea corupției. Noul Legislativ trebuie să corecteze urgent legile ticluite anterior care au legalizat schemele de corupție. Votul de pe 11 iulie trebuie să fie auzit și de cei care trebuie să stea la straja legii – de judecători și procurori. Acest vot masiv pentru agenda de combatere a corupției vă privește în modul cel mai direct. Oamenii cer dreptate. Oamenii vor stat de drept. Reforma justiției și cea a procuraturii trebuie să înceapă neîntârziat. Pentru cei corupți și compromiși, am un mesaj simplu: nu încercați să opuneți rezistență, nu vă puteți ascunde după vorbe despre independența justiției când ani de zile ați fost în slujba hoților. Vom face ceea ce ne cer oamenii. Pentru cei onești și profesioniști din sistemul judiciar, am de asemenea un mesaj: continuați să vă faceți meseria așa cum ați învățat, fără frică și aveți curajul de a vorbi atunci când vedeți nereguli.
Avem nevoie de acțiuni rapide și incisive în combaterea corupției. Oamenii așteaptă dreptatea, ei trebuie să vadă cum ajung la închisoare hoții de miliarde, împreună cu cei care le-au oferit acoperire legală sau politică. Statul de drept este cheia însănătoșirii Moldovei. Majoritatea parlamentară, noul Guvern și Președintele vor lucra împreună pentru ca nimeni să nu fie mai presus de lege. Acesta este unul dintre angajamentele majore pentru următorii ani.
În paralel, trebuie să atragem în sistemul justiției, în special în procuraturi, judecătorii și poliție, profesioniști integri, specializați pe combaterea corupției, spălării banilor și desființării structurilor mafiote. Deja, prin discuțiile pe care le-am avut în această jumătate de an, avem acceptul unor instituții specializate din țări europene să ne ajute la creșterea nivelului de pregătire a angajaților din justiție. Cu un Guvern reformist și cu o majoritate parlamentară pusă pe treabă, acum putem duce aceste lucruri la îndeplinire.
Pentru a rezolva problemele țării e nevoie de politici bune, dar și de instituții eficiente, care să asigure implementarea acestor politici. S-a terminat vremea în care legile bune rămâneau doar pe hârtie. Toate instituțiile statului, începând de la ministere și agenții, trebuie evaluate după rezultate concrete. Toți funcționarii publici trebuie evaluați după felul în care răspund așteptărilor cetățenilor. Funcționarii trebuie să înțeleagă – funcția publică nu este afacerea lor privată sau o sursă de îmbogățire a familiei. Funcția publică este munca în serviciul cetățeanului.
Fiecare demnitar sau funcționar public trebuie să aibă un răspuns clar la sfârșitul fiecărei zile: ce am făcut eu azi pentru oameni? Fiecare decizie a instituțiilor statului trebuie să răspundă la întrebarea “cum această decizie, această lege îmbunătățește situația cetățenilor?”. În calitate de Președinte, cer mai multă responsabilitate în serviciul public, mai multă implicare și mai multă eficiență. Fac un apel și la bunii profesioniști din țară și din diaspora să vină în sistemul public sau să ofere expertiză pentru a crește performanța și capacitatea administrativă. Sistemul vechi nu ne va învinge – noi știm că bătălia din administrație este una de purtat și de câștigat în fiecare zi.
Integritatea și performanța în administrație merg mână în mână cu restabilirea adevărului și capacitatea oamenilor de a lua decizii informate. Pentru prea mult timp, oamenii au fost mințiți și dezinformați, printr-o propagandă care a erodat unitatea statului nostru și ne-a slăbit democrația. Aștept acțiuni ferme de la Guvern și Parlament pentru ca oamenii să nu mai fie mințiți la televiziuni sau prin alte mijloace de presă. Minciuna nu poate fi justificată prin libertatea expresiei. Vreau să văd un Consiliu al Audiovizualului care nu mai face partizanat politic pe banii politicienilor. Avem nevoie de o lege care să sancționeze dur manipularea și știrile false.
Parlamentul trebuie să întreprindă măsuri care să nu mai permită corupția electorală. Trebuie să înăsprească pedepsele pentru coruperea alegătorilor, pentru finanțarea ilegală, pentru nedeclararea banilor cheltuiți în campanii. Trebuie să stabilească clar în lege competența instituțiilor care să investigheze și să sancționeze corupția politică. De aici începe consolidarea proceselor democratice, care trebuie de asemenea să facă procesul electoral mai predictibil și mai incluziv. Oamenii din țară din diasporă trebuie să poată vota mai ușor, fără a sta la cozi ore în șir, inclusiv prin votul prin corespondență sau electronic.
Ca să ieșim din sărăcie și să asigurăm bunăstare pentru toți trebuie să dezvoltăm economia. Locuri de muncă bine plătite – acesta este obiectivul major al guvernării. O economie dezvoltată poate asigura salarii mai mari; așa putem mări și pensiile, așa putem avea bani mai mulți pentru investiții și dezvoltare.
Lumea se schimbă rapid, iar noi trebuie să ținem cont de provocările care, în următorii ani, vor influența dezvoltarea economică în Republica Moldova:
- Schimbările climatice globale vor provoca creșterea costurilor de producție în agricultură, a costurilor de construcție și întreținere a infrastructurii, creșterea cererii de energie. Guvernul trebuie să acționeze astăzi pentru a evita costuri majore în viitor.
- Robotizarea și automatizarea tehnologiilor de producție convenționale vor determina scăderea salariului muncii necalificate comparativ cu cea calificată și va scădea competitivitatea națională. Trebuie să reușim să creștem calificarea forței de muncă, să țintim către locuri de muncă sigure și bine plătite, să fim mai mult decât o țară a muncii ieftine.
- Îmbătrânirea populației țării, cuplată cu emigrarea tinerilor, pune presiuni mai mari pe sistemul finanțelor publice și, implicit, presiuni fiscale în creștere pe generațiile economic active. Aici este nevoie de mai multă eficiență în cheltuirea banului public, de stimularea investițiilor cu valoare adăugată mare, dar și de un plan atractiv pentru a-i încuraja pe tineri să rămână sau să se întoarcă acasă.
Conștient de aceste provocări, viitorul Guvern trebuie să construiască noul model de creștere economică pentru Moldova bazat pe crearea locurilor de muncă, diversificarea economiei, incluziunea și dezvoltarea durabilă, precum și pe o politică fiscală mai echitabilă.
Regândirea modelului economic presupune un efort din partea tuturor actorilor din țara noastră, dar și soluții strategice ale statului, printre care:
– Sprijinirea culturii antreprenoriatului și muncii ca sursă primară a veniturilor și bunăstării sociale;
– Valorificarea potențialului de producție actual și creșterea durabilă a acestuia;
– Racordarea economiei naționale, inclusiv prin infrastructura fizică, la economia globală;
– Reducerea expunerii și vulnerabilității economiei și societății la schimbările climatice;
– Asigurarea unui rol sporit al comunităților locale și regionale în planificarea economică.
Pe termen scurt, trebuie să ajutăm businessul să depășească mai ușor criza economică și să ajutăm oamenii cu venituri mici. În perioada de criză, trebuie să fim rezilienți și solidari. De aceea, noul Guvern trebuie să vină cu un pachet de măsuri pentru a-i susține pe cei mai afectați de criză, fie ei salariați, șomeri, pensionari sau antreprenori.
Susținerea dezvoltării afacerilor, crearea condițiilor pentru ca acestea să fie competitive este singura cale spre prosperitate. În special, noul guvern trebuie să realizeze progrese rapide în îmbunătățirea mediului de afaceri prin eliminarea controalelor abuzive și excluderea din agențiile statului a celor care hărțuiesc businessul. Trebuie să simplifice cadrul de reglementare pentru întreprinderile mici. Trebuie să vină cu o politică eficientă de reindustrializare a țării. Trebuie să lucreze pentru deschiderea piețelor noi pentru produsele și serviciile moldovenești.
Dar și agenții economici trebuie să demonstreze corectitudine și responsabilitate. Să respecte consumatorii. Să nu vândă statului produse și servicii de calitate îndoielnică, pentru că statul nu e un lucru abstract. Sunt copii dumneavoastră, cărora uneori alegeți să le vindeți produse de calitate proastă pentru alimentare la școală sau la grădiniță. Sunt drumurile pe care nu întotdeauna le reparați bine și la timp și pe care merg și membrii familiilor voastre. Atunci când faceți înțelegeri de cartel și creșteți prețurile în mod abuziv, contribuiți la sărăcirea oamenilor și la alungarea tinerilor din țară. Stimați oameni de afaceri, noi vă propunem un parteneriat corect: tratați statul și cetățeanul cu respect și veți avea parte de același tratament.
Votul cetățenilor din 15 noiembrie 2020 și cel din 11 iulie 2021 arată că oamenii s-au săturat de nedreptate, de corupția răspândită și de luxul nemeritat în care trăiesc câteva sute de baroni locali, în timp ce sute de mii de oameni rămân în sărăcie. Guvernul și Parlamentul trebuie să reducă această inegalitate nejustificată. Un prim pas în acest sens va fi creșterea pensiei minime la 2000 de lei, promisiune făcută cetățenilor în campania electorală, care va ajuta sute de mii de oameni cu venituri mici, dar și mici afaceri care deservesc acești oameni. Statul trebuie să aibă grijă de cetățenii săi aflați în dificultate. Guvernul trebuie să asigure servicii de îngrijire la domiciliu pentru toți oamenii cu dizabilități severe. În același timp, autoritățile trebuie să facă regulă și să elimine abuzurile din programele de asistență socială pentru ca ajutorul oferit de stat să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie și care nu-și pot câștiga singuri venitul.
Dragi colegi,
Pentru Moldova, proiectele de infrastructură sunt esențiale pentru creșterea competitivității. În primul rând, mă refer la proiectele în energetică, pentru asigurarea independenței și securității energetice a țării. Sunt prioritare proiectele de interconectare pentru curentul electric, de recuperare de către stat a rețelei de transport a gazelor, alături de monitorizarea strictă a implementării acestor proiecte. În al doilea rând, avem nevoie de mobilizarea resurselor pentru alte proiecte de infrastructură, în special în zona de transport. Avem nevoie de investiții serioase și de reguli clare de alocare a fondurilor pentru dezvoltarea comunităților. Dacă vrem ca moldovenii să nu mai plece din țară, atunci trebuie să asigurăm condiții bune de trai casă, iar infrastructura va trebui să fie serios îmbunătățită în anii următori.
Trăim într-o perioadă a schimbărilor tehnologice rapide și a digitalizării multor aspecte ale vieții. Statul trebuie să fie capabil să valorifice oportunitățile oferite de revoluția digitală, dar și să gestioneze riscurile generate de aceasta. Trebuie să încorporăm în sistemul public servicii și instrumente digitale noi, care ușurează viața și activitatea cetățenilor și comunicarea lor cu statul. Trebuie să încurajăm inovarea și antreprenoriatul digital.
Totodată vom consolida capacitatea noastră de apărare de atacuri cibernetice și de gestionare a altor provocări într-un context regional și global complicat.
Mediul în care trăim este casa noastră comună – singura casă pe care o are omenirea, în acest moment – iar în ultimii ani, el este în derivă. Fenomenele meteorologice extreme confirmă că trăim în perioada unor schimbări climatice semnificative, generate de atitudinea iresponsabilă a oamenilor și guvernelor față de mediu. Aceste schimbări ne pot afecta viața și viitorul.
Dacă dorim să ne păstrăm casa, trebuie să o protejăm. Am lansat, de la începutul mandatului la Președinție, pregătirea unui program național de împădurire. Trebuie să plantăm păduri și să implicăm toată societatea în acest proiect major pentru țară. În următorii zece ani, trebuie să plantăm cel puțin 100 de mii de hectare de pădure pe teritoriul Republicii Moldova.
E foarte important să facem regulă în gestionarea deșeurilor. Trebuie să colectăm și să sortăm deșeurile, să avem un management responsabil al deșeurilor solide. Dacă e gestionat corect, acest domeniu poate deveni o sursă de venit și o industrie nouă, ce va crea locuri de muncă în țară.
Trebuie să gestionăm cu grijă resursele noastre de apă, să avem un plan național de asigurare a localităților cu apă și servicii de canalizare. Să construim într-un final stația de epurare la Soroca și în alte orașe ale țării, pentru a nu mai contamina Nistrul și alte râuri, din care bem apă cu toții. Trebuie să curățăm albia râurilor mici. Trebuie să încurajăm folosirea grijulie a apei în sectorul rezidențial. Politicile de mediu trebuie gândite și implementate în complex, de o echipă puternică și bine intenționată la Ministerul Mediului și agențiile de mediu.
Schimbările climatice deja ne afectează țara. Va trebui să fim mai pregătiți de vreme secetoasă, precipitații abundente neprevăzute, schimbări imprevizibile de temperatură, ninsori târzii și grindină. Pentru agricultură asta înseamnă o mai mare grijă pentru infrastructură – avem nevoie de sisteme de irigare prin picurare, plase antigrindină la culturile de valoare înaltă, o permanentă monitorizare a schimbărilor vremii, o adaptare a soiurilor și practicilor agricole la rigorile vremii. Aceste provocări țin atât de fermieri și producători agricoli cât și de autoritățile centrale și locale. Avem nevoie de politici de stat vizionare care să încurajeze dezvoltarea agriculturii competitive și reziliente, să promoveze folosirea rațională a terenurilor, protejarea solurilor și gestionarea înțeleaptă, bazată pe o gândire pe termen lung, a resurselor de apă.
Trebuie să consolidăm capacitățile Inspectoratului general pentru situații de urgență și ale Armatei naționale de a interveni în cazul intemperiilor. Un mediu schimbător și imprevizibil ne cere să fim alerți, mobili și flexibili – instituțiile publice trebuie să se adapteze cerințelor vremii.
Ce fel de țară vrem să transmitem copiilor și nepoților noștri? O țară cu sol, aer și ape curate. Cu păduri, rezervații și râuri. Cu peisaje pitorești impresionante, păstrate și valorificate. O țară care produce alimente sigure, sănătoase și gustoase. O țară cu o cultură păstrată și valorificată, cu tradiții puternice, legate de pământ, de trecerea anotimpurilor, de conexiunea cu natura. E de datoria noastră să oferim un asemenea viitor și o asemenea țară următoarelor generații. Iar pentru asta, trebuie să protejăm și să restabilim resursele noastre de mediu, să cultivăm o atitudine grijulie față de el și să eliminăm practicile nocive, chiar dacă ele astăzi aduc bani rapizi pentru unii. Acest efort cere implicarea tuturor oamenilor, în comunitățile și organizațiile lor. Avem nevoie ajutorul întregii societăți.
Stimați parlamentari, dragi cetățeni,
Doar prin educație ajungem unde ne dorim ca țară și doar investind în educație putem reuși. În primul rând, trebuie să investim în învățători. Avem nevoie să modernizăm învățământul pedagogic, să-l facem relevant și interesant pentru tineri, și să readucem profesiei respectul de altă dată. Moldova poate utiliza avantajele amplasării geografice și multilingvismului pentru a dezvolta o universitate pedagogică cu renume regional sau poate chiar internațional. Profesorii trebuie să fie în pas cu tehnologiile moderne și să le utilizeze în procesul de predare în așa fel încât predarea să fie la nivelul individual al fiecărui elev și niciun copil să nu rămână în urmă.
Dacă nu întreprindem măsuri serioase astăzi, vom rămâne fără profesori în câțiva ani în multe din școlile din țară. Trebuie să venim cu un program serios atât pentru asigurare cu profesori, cât și pentru asigurare cu personal medical în localitățile țării. Când spunem sistem educațional, trebuie să extindem aria de intervenție pentru a asigura oportunități de învățare continuă pe tot parcursul vieții, mai ales în contextul noilor provocări de pe piața muncii generate de automatizare și robotizare. Cu toții trebuie să învățăm să ne adaptăm și să fim pregătiți pentru mai multe meserii în cursul vieții noastre profesionale.
Pandemia a scos în evidență cât de important este sistemul de sănătate al unei țări. Medicii și cadrele medicale din țară au făcut eforturi majore în lupta împotriva COVID-19, uneori chiar cu prețul vieții. Lor trebuie să le mulțumim pentru ce au făcut, iar cea mai bună mulțumire este să ne vaccinăm. Avem suficiente vaccinuri, asigurarea lor a fost prioritatea mea în această jumătate de an, iar prin vaccinare evităm o altă criză sanitară și economică majoră. Instituțiile statului trebuie să aibă instrumente mai puternice pentru a lupta cu dezinformarea pe acest subiect, dezinformare care duce la pierderi de vieți omenești.
Avem de făcut multe lucruri în sectorul sănătății. În primul rând, avem de reînnoit echipamentele medicale în spitalele raionale și în centrele medicale locale. În pofida situației financiare precare, Guvernul trebuie să identifice resursele pentru a dota spitalele cu aceste echipamente medicale esențiale pentru investigații și diagnosticare. În plus, trebuie să construim cele două spitale regionale la Bălți și la Cahul, pentru a face mai ușor accesul oamenilor la servicii medicale de calitate.
Reforma în sănătate înseamnă regândirea sistemului de asigurări medicale. Banii pentru sănătate pot și trebuie să fie mult mai bine cheltuiți. Oamenii plătesc polițe de asigurare, iar când ajung la spital se pomenesc că trebuie să mai plătească sau au parte de un tratament mai puțin respectuos. Acest lucru trebuie să înceteze, iar oamenii tratați bine și cu respect.
Trebuie să ne ținem medicii acasă, în țară, asigurând condiții normale, atât prin salarizare, cât și prin facilități și prin dotările din spitale. Va fi nevoie ca noul Guvern să vină cu o politică clară privind resursa umană din sistemul de sănătate.
În domeniul culturii avem nevoie de o nouă paradigmă de dezvoltare. Cultura trebuie privită nu ca un domeniu greoi, sărac și greu de întreținut, ci ca un generator de valoare reală pentru cetățeni și pentru societate. Iar pentru a genera valoare economică și socială, cultura trebuie sprijinită ca să funcționeze în strânsă relație cu celelalte sectoare. Astfel, avem nevoie de o reorganizare din temelii a sectorului, pentru a asigura condiții elementare legale, financiare, fiscale și de protecție socială pentru actorii culturali și organizațiile din domeniu, în mod prioritar pentru sectorul asociativ și cel privat.
Dezvoltarea Moldovei implică parteneriatul dintre autoritățile centrale și cele locale. Șantajarea primarilor trebuie să înceteze. Programele de dezvoltare locală trebuie să țină cont de realități obiective, pentru a avea impact cât mai mare, nu de alocări financiare partizane. În fiecare comunitate, trebuie să existe infrastructură de bază, pentru că fiecare cetățean să aibă acces la serviciile esențiale. Am mers și voi merge frecvent în comunitățile locale, voi vorbi cu primarii, cu autoritățile locale și același lucru trebuie să-l facă deputații și membrii Guvernului. Orice reformă în plan local trebuie făcută doar cu consultarea comunităților locale.
Dragi cetățeni,
Pentru a ajunge într-o perioadă bună pentru țara noastră, avem nevoie de schimbări, făcute cu cap și cu curaj. Și nu e vorba doar de reformele pe care să le facă instituțiile statului, despre care am vorbit mai sus. E vorba de o transformare profundă, socială, la care trebuie să participăm cu toții, fiecare cetățean, pentru a trăi în țara noastră în siguranță, stabilitate, bunăstare și respect. Avem o oportunitate istorică de a alinia politica la interesele cetățeanului, de a ne pune țara în ordine și de a o orienta către Europa.
Această transformare iese din albia de responsabilitate a Guvernului, a Parlamentului sau a statului în general. Aici contează implicarea fiecăruia dintre noi.
Avem nevoie de schimbarea modelelor pentru generațiile care vin. Așa zisa elită politică și economică a oferit timp de ani de zile exemple dăunătoare pentru tânăra generație – posibilitatea îmbogățirii rapide, din contul altora, fără limite morale și fără respect față de lege și comunitatea în care trăiesc. Pornind de la aceste modele strâmbe, unii tineri ajung să creadă că succesul e adus de ignorarea legii, corupție, cumătrism, delapidare și furt. Ei cred că un gard înalt, o mașină scumpă, un palat luxos te pot păzi de relele acestei lumi.
E timpul să le arătăm acestor tineri, să arătăm tuturor că alte realizări contează. Că nu poți construi fericire pe nefericirea vecinului. Că nu poți fi fericit într-o țară de oameni nefericiți. Că munca și inovarea se răsplătesc, iar abuzurile sunt pedepsite. Vreau să cerem mai mult de la politicieni, dar să cerem mai mult și de la noi. Cu muncă, educație, onestitate, implicare, grijă și respect pentru cei de lângă noi, ajungem departe și putem fiecare avea o viață bună în țara noastră.
Societatea noastră a fost divizată, și această ruptură politică nu se termină peste noapte. Dar, la acest început de nou ciclu politic, este timpul ca politicienii să învețe mai mult de la cetățeni și să vadă că aceștia, în esență, își doresc aceleași lucruri. Putem folosi acest moment pentru a începe reconcilierea și reunificarea societății noastre.
Chiar dacă avem puncte de vedere diferite pe multe subiecte, sunt lucruri care ne unesc. Vrem cu toții sănătate. Vrem să avem surse de venit suficiente pentru a ne asigura un trai bun. Vrem să ne realizăm năzuințele și să ne putem pune în valoare talentele. Vrem să ne simțim liberi. Și chiar dacă ne imaginăm căi diferite pentru a ajunge acolo, vă asigur – o putem face, împreună. Putem avea convingeri ideologice diferite. Dacă agreăm principiile de bază după care trebuie să funcționeze lucrurile în țara noastră, putem merge împreună înainte.
Dacă nu ne vom schimba comportamentul, vom lăsa generațiilor următoare o țară săracă, fără tineri, fără apă potabilă, fără păduri, fără soluri fertile și fără nicio influență sau valoare pentru glob. Nu cred că este cineva în această sală care își dorește un asemenea viitor. Pentru a schimba aceste lucruri, trebuie să acționăm.
Vreau ca tinerii noștri să prețuiască munca, modestia, grija față de comunitate și mediu, respectul față de lege și lucrul în echipă. Vom începe această transformare în Parlament și instituțiile statului, dar ea trebuie să aibă loc în fiecare comunitate, în fiecare școală, universitate și organizație. Avem nevoie de implicarea fiecărui cetățean, a fiecărei familii. Fac apel la toți oamenii inimoși din Republica Moldova, oameni care nu pot sta cu mâinile în sân în fața primejdiei și provocărilor, să se implice. Doar cu ajutorul vostru, cu participarea fiecăruia dintre voi, putem transforma aspirațiile noastre în schimbări reale. Implicarea, energia și competența voastră sunt mai necesare decât oricând. Pentru Moldova pe care ne-o dorim, avem nevoie de fiecare.
Țara noastră are nevoie de o transformare politică și administrativă, dar mai ales de o transformare profundă morală.
Pentru a fi pregătiți pentru provocările viitorului, trebuie să lucrăm împreună, să avem încredere unii în alții, să avem încredere în instituțiile și liderii noștri, să știm să cedăm de la noi pentru binele comun. Țara aceasta este doar a noastră și ea arată așa cum o facem noi. Vreau să ne asumăm această mare responsabilitate, să gestionăm responsabil Republica Moldova – să avem grijă unii de alții, să avem grijă de acest pământ și să educăm noua generație în spiritul responsabilității sociale.
Vine o perioadă de transformare, învățare și construcție. Reclădim Moldova știind că aceasta este țara noastră, ea ne aparține nouă și că vom trăi în ea cum ne așternem. Vom culege ceea ce semănăm. Avem în grija noastră un picior de plai – cu pământ roditor, climă prielnică, ape și păduri – Dumnezeu ne-a dăruit mai mult decât altora. Avem totul ca să construim gura de rai în care să ne bucurăm de viață, de cei dragi și de belșug.
Pentru acest scop, dragi cetățeni și stimați deputați, în mine veți avea de fiecare dată un partener de încredere.
Vă mulțumesc”.