Maia Sandu pleacă într-o vizită oficială la București – Se va întâlni cu Klaus Iohannis

Maia Sandu pleacă într-o vizită oficială la București. Se va întâlni cu Klaus Iohannis.

Președintele României, Klaus Iohannis, o va primi marți, 23 noiembrie 2021, la Palatul Cotroceni, pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în țara noastră la invitația şefului statului român, scrie digi24.ro

„Vizita Președintelui Republicii Moldova este prima vizită oficială în România pe care aceasta o efectuează după alegerile anticipate din 11 iulie 2021 și are loc în contextul celebrării în acest an a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relației speciale, privilegiate, de Parteneriat Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Consultările politice ale celor deoi preşedinţi vor consolida „cooperarea bilaterală excelentă și substanțială la nivel politic, economic și sectorial și vor stimula avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe proiectele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, prin intermediul României, și să aducă beneficii reale și concrete tuturor cetățenilor Republicii Moldova”.

De asemenea, discuțiile cu Președintele Maia Sandu se vor concentra pe măsurile de susținere aprofundată de către România a proceselor de modernizare și de implementare a reformelor democratice promovate de Președintele și Guvernul Republicii Moldova, precum și a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, mai informează Administraţia Prezidenţială.

Dosar Media

Ai o noutate?