Maia Sandu are o nouă consilieră pentru afaceri externe și comunicare strategică

Olga Roşca a fost numită în funcţia de consilieră a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru afaceri externe și comunicare strategică. Conform decretului semnat de șefa statului, consiliera își va începe mandatul din data de 3 aprilie.

Din aprilie 2022, Olga Roșca a deținut funcția de șefă a cabinetului viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu.

Anterior, a activat în departamentul de comunicare al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), atât la sediul central din Londra, cât și la birourile regionale din Istanbul și Kiev. A mai lucrat pentru OSCE, Delegația Uniunii Europene la Chișinău și Consiliul Europei.

Olga Roșca are un master în Comunicare Publică de la Universitatea de Stat din Moldova (USM).

Dosar Media

Ai o noutate?