Olga Roşca a fost numită în funcţia de consilieră a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru afaceri externe și comunicare strategică. Conform decretului semnat de șefa statului, consiliera își va începe mandatul din data de 3 aprilie.
Din aprilie 2022, Olga Roșca a deținut funcția de șefă a cabinetului viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu.
Anterior, a activat în departamentul de comunicare al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), atât la sediul central din Londra, cât și la birourile regionale din Istanbul și Kiev. A mai lucrat pentru OSCE, Delegația Uniunii Europene la Chișinău și Consiliul Europei.
Olga Roșca are un master în Comunicare Publică de la Universitatea de Stat din Moldova (USM).