Maia Sandu acuză Consiliul Audiovizualului: ”Am văzut încercări de a intimida instituțiile de presă”

Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, acuză Consiliul Audiovizualului că a închis ochii la încălcări foarte grave în campania electorală pentru prezidențiale.

”Am văzut încercări de a intimida instituțiile de presă care informează cetățenii obiectiv și au închis ochii la încălcări foarte grave, la dezinformare, discurs de ură, la încercări de divizare a societății”, a declarat Maia Sandu la Forumul Mass-media 2020.

Președintele ales al Republicii Moldova a menționat că este nevoie ca în legislație să fie introdus un mecanism prin care Consiliul Audiovizualului să poată fi sancționat atunci când nu-și îndeplinește funcțiile.

”Colegii mei din Parlament au venit cu un proiect privind efectuarea unui audit la CA. Legislația actuală nu prevede instrumente eficiente pentru ca activitatea acestei instituții să fie evaluată și să se poată efectua măsuri de corectare a situației. Susțin această idee cu evaluarea externă, dar în același timp cred că este nevoie de găsit soluții și de intervenit pe lege astfel ca această instituție să poate fi evaluată și sancționată atunci când nu-și îndeplinește funcțiile”, a adăugat Maia Sandu.

Reprezentanții Consiliului Audiovizualului nu au comentat deocamdată acuzațiile lansate de Maia Sandu.


Totodată, Maia Sandu le-a mulțumit jurnaliștilor care ”în pofida condițiilor vitrege au rezistat și au informat corect”.  

”Dacă ne dorim cu adevărat procese democratice, dacă ne dorim să nu fim manipulați, trebuie să depunem toate eforturile pentru a reuși să avem presă liberă”, a adăugat Maia Sandu.

Dosar Media

Ai o noutate?