Maia Sandu a semnat decretul: Sunt în joc 30 de milioane de euro din partea BERD.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind inițierea negocierile asupra proiectului acordului de împrumut în vederea realizării proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”. Este vorba despre un împrumut de 30 de milioane de euro.
Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și cu Banca Europeană pentru Reconstrucție Dezvoltare (BERD) în vederea realizării proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova” are drept scop contractarea unui împrumut în valoare de 30 de milioane euro, în vederea realizării proiectului menționat.
Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, a menționat anterior că în scopul realizării proiectului, Moldova urmează să contracteze un împrumut în valoare de 30 milioane de euro din partea BEI, un alt împrumut în valoare de 30 milioane de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), precum și un grant în valoare de 15 milioane de euro oferit din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene. Astfel, bugetul total al proiectului constituie 75 de milioane de euro, cu o durată de implementare de patru ani (2022-2025).
Sursa: diez.md