Maia Sandu a depus flori la Complexul Memorial ”Eternitate” – Ce mesaj a avut președinta

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a depus în această dimineață flori la Complexul Memorial ”Eternitate”, în memoria oamenilor care şi-au pierdut viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Am depus flori la Complexul Memorial „Eternitate” în această dimineață, în memoria milioanelor de oameni care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial. Mi-am exprimat respectul și recunoștința pentru cei care au luptat și și-au dat viața pentru ca, în mai 1945, pacea să revină pe continentul european. Dintre ei, sute de mii ne-au fost concetățeni, sunt buneii și străbuneii noștri.

Sacrificiul lor nu poate fi uitat. El ne învață cât de prețioasă este pacea. Suntem datori să o păstrăm, să prețuim viața și să oferim oamenilor noștri șansa să-și trăiască anii cu speranță, în liniște și prosperitate”, a scris președinta pe pagina sa de Facebook.

Pe 9 mai în Republica Moldova se sărbătoreşte Ziua Victoriei şi se comemorează eroii căzuţi în cel de-al doilea Război Mondial. La Chişinău, manifestările consacrate Zilei Victoriei încep la Complexul Memorial „Eternitate”.

Dosar Media

Ai o noutate?