Liderul PSRM, Igor Dodon susține că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu i-a acordat președintelui Curții Constituționale Domnica Manole pază de stat drept răsplată pentru decizia privind dizolvarea Parlamentului.
“Este o decizie ciudată, nici un președinte al CC în diferite perioade și mai complicate nu a avut pază de stat. Pare a fi o răsplată a Maiei Sandu pentru Domnica Manole, după ce a fost luată o decizie în favoarea președintelui”, a declarat Dodon la NTV Moldova.
Amintim că după avizul din 15 aprilie al Curții Constituționale privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de la Chișinău, președinta Înaltei Curți, Domnica Manole, a solicitat pază de stat.
Într-un interviu oferit în exclusivitate DW, Domnica Manole a spus că se simte amenințată – persoane suspecte îi supraveghează domiciliul și a fost acostată în trafic de câteva ori. De asemenea, președinta CC susține că, în ultima vreme, i s-au întâmplat mai multe lucruri stranii, despre care nu poate vorbi public acum.
”Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când un președinte al CC beneficiază de protecție de stat. Însă trebuie remarcat că și contextul social-politic este unul cu totul diferit de perioadele anterioare. Trecem printr-o perioadă în care societatea este divizată, iar declarațiile unor politicieni pot influența negativ și determina pe unii adepți de-ai lor să recurgă la acțiuni extreme.
Astfel, urmare a actelor pronunțate în ultima perioadă de CC, practic după fiecare din acestea, mai multe persoane au lansat atacuri virulente și au făcut presiuni asupra CC, instituție pe care o conduc. Simt o stare de pericol și nesiguranță, atât în plan personal, cât și profesional, inclusiv în ceea ce ține de activitatea mea care urmează.
În plus, oferirea protecției președintelui CC nu este o practică nouă în statele europene. În România, de exemplu, președintele CC beneficiază permanent de protecție de stat, la fel ca șeful statului, președinții Senatului și Camerei Deputaților, primul-ministru, procurorul general, etc”, a declarat Manole.