Astăzi a avut loc ședința Comitetului executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Potrivit președintelui PSRM, Igor Dodon, în cadrul întrevederii, membrii PSRM au discutat despre criza politică din țară. Potrivit lor, aceasta ar fi fost ”provocată de inacțiunea actualului președinte al țării”.
Socialiștii califică acțiunile Maiei Sandu drept iresponsabile și o acuză de blocaj constitutional. Despre asta Igor Dodon, președintele PSRM, a declarat în cadrul unei conferințe de presă. Dodon susține că Maia Sandu nu știe ce trebuie să facă mai departe, deși a solicitat și a primit demisia Guvernului Chicu.
“Maia Sandu încalcă Constituția și Hotărârile Curții Constituționale”, a declarat liderul PSRM, făcând trimitere la refuzul Maiei Sandu de înaintare a premierului.
Urmare a ședinței de astăzi, PSRM cere desemnarea unui premier până la 1 februarie 2021.
Potrivit lui Sergiu Litvinenco, Igor Dodon și socialiștii ar fi uitat că în 2015 au adresat aceleași întrebări Curții Constituționale prin sesizarea nr.58b/2015.
”Președintele țării ar fi obligat să înainteze candidatul la funcția de Prim-ministru în X zile, că altfel Președintele ar uzurpa puterea în stat, că mergem la Curtea Constituțională cu aceste lucruri, că altfel scoatem lumea în stradă etc. Curtea Constituțională le-a răspuns atunci socialiștilor prin Decizia nr.13 din 16 decembrie 2015 trimițându-i la plimbare”, scrie Litvinenco pe pagina sa de facebook
Litvinenco amintește că, între 9 martie 2019 și 8 iunie 2019 , fiind Președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon nu a înaintat niciun candidat la funcția de Prim-ministru, timp de trei luni aproape.
”Și nu doar că nu a înaintat niciun candidat, dar chiar a și mers la Curtea controlată de Plahotniuc p entru a-și ”constituționaliza” inacțiunea. Și Curtea lui Plahotniuc, desigur, i-a făcut pe plac lui Dodon, or atunci cei doi erau un tot întreg. Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat atunci, de această dată, alegeri parlamentare anticipate totuși vor avea loc. Indiferent că Dodon și socialiștii nu le doresc nici în ruptul capului”, adaugă Litvinenco.
Citește și: ”Dodon ar putea fi înaintat la funcția de prim-ministru de majoritatea PSRM – ȘOR”, spune un deputat PPDA
Citește și: ”Curtea lui Plahotniuc i-a făcut pe plac lui Dodon”- Litvinenco sare în apărarea Maiei Sandu
Citește și: Dodon o amenință pe Maia Sandu: Zeci de mii de oameni vor ieși la protest în fața Președinției
Citește și: CCM a decis: ”Atribuția dizolvării Parlamentului îi revine EXCLUSIV președintelui” – iată în ce condiții