Foto: diez.md

Litvinenco: ”Este un fake clasic” – De ce PAS a contestat starea de urgență la Curtea Constituțională

Partidul Acțiune și Solidaritate a sesizat Curtea Constituțională cu privirea instituirea stării de urgență votată de PSRM-Partidul Șor-Pentru Moldova.

Despre asta a anunțat astăzi, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care a ținut să menționeze că ”așa numită stare de urgență este un fake clasic – lucru recunoscut și de cei care au coordonat luarea acestei decizii – la adoptarea atât a hotărârii Parlamentului, cât și a Guvernului, au fost încălcate mai multe norme constituționale și legale”.

Potrivit lui Litvinenco, a declararea stării de urgență s-a încălcat procedura prescrisă de legea specială.

”Pe de o parte, Guvernul nu avea dreptul să propună starea de urgență având în vedere că este unul în exercițiu. Pe de altă parte, Parlamentul nu putea adopta o astfel de hotărâre, întrucât o propunere de declarare a stării de urgență nu putea veni de la deputați, ci exclusiv de la Guvern sau Președintele țării. (…) Formulările vagi, utilizate la declararea stării de urgență, lasă loc de abuzuri din partea autorităților competente, care ar putea atenta la drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Pe parcurs s-ar putea să venim cu argumente suplimentare cu privire la acest abuz de drept la care a recurs majoritatea PSRM-Șor”, a a adăugat Sergiu Litvinenco..

Amintim că Parlamentul a declarat stare de urgență până pe 30 mai 2021. Proiectul de lege a fost votat de majoritatea parlamentară PSRM-Șor-Pentru Moldova.

Dosar Media

Ai o noutate?