litvinenco_sor

Litvinenco a pregătit o sesizare la Curtea Constituțională: Vrea să scoată în afara legii Partidul Șor

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a pregătit o sesizare la Curtea Constituțională prin care va solicita ca Partidul Șor să fie declarat neconstituțional. Documentul va fi expediat Guvernului și ar putea fi aprobat la ședința de miercuri a cabinetului de miniștri. 

Într-o postare pe facebook, Sergiu Litvinenco scrie că Partidul Şor a acționat până în prezent împotriva principiilor statului de drept.

„În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (4) din Constituție, partidele care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale.

Prin toată activitatea sa de până acum, Partidul Șor a acționat împotriva principiilor statului de drept. Or, finanțarea ilegală în cazul acestui partid a fost confirmată de-a lungul timpului prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești (alegerile prezidențiale din 2016, alegerile locale în mun. Chișinău din 2018, alegerile parlamentare pe circumscripția Hâncești din 2020, alegerile locale în mun.Bălți din 2021). Din cauza finanțării ilegale, candidații acestui partid au fost excluși din cursele electorale. Observăm că, constatarea finanțărilor ilegale a avut loc în mod constant, aproape la fiecare scrutin electoral, indiferent cine era la guvernare în țară. Plus la aceasta, se cunoaște că instituțiile de drept investighează, prin prisma legislației penale, mai multe acțiuni privind finanțarea acestei formațiuni”, a menționat ministrul Justiției.

Potrivit lui Litvinenco, la formularea sesizării s-a luat în considerație jurisprudența CtEDO și standardele Comisiei de la Veneția.

Dosar Media

Ai o noutate?