Iran, Azerbaidjan și Turkmenistan au semnat un acord vizând livrările „swap” de gaze

Iran, Azerbaidjan și Turkmenistan au semnat un acord vizând livrările „swap” de gaze

Iran, Azerbaidjan și Turkmenistan au încheiat duminică, 28 noiembrie, la Așgabat (Ashgabat), un acord trilateral privind livrările de gaze prin metoda „swap”, utilizată în situațiile în care furnizările directe de gaze nu sunt posibile.

Semnarea acordului a avut loc în prezența președinților Iranului și Azerbaidjanului, Ebrahim Raisi și Ilham Aliev, care au participat la Așgabat, capitala Turkmenistanului, la  cel de-al 15-lea Summit al Organizației de Cooperare Economică (ECO/ОЭС).

Conform acordului, anual, din Turkmenistan în Azerbaidjan, prin Iran, vor fi transportate de la un miliard și jumătate până la două miliarde de metri cubi de gaze, transmite Itar-Tass.

Pe 21 noiembrie, ministrul iranian al Petrolului, Javad Oudji, a declarat că, în cadrul negocierilor cu viceprim-ministrul azer Shahin Mustafayev, s-a ajuns la un acord privind furnizările prin metoda schimbului de gaze către Azerbaidjan prin Iran din țările vecine, inclusiv din Turkmenistan.

El a mai menționat că Teheran și Baku ar putea semna în curând un acord privind explorarea în comun a zăcămintelor de petrol și gaze din Marea Caspică.

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?