INTERVIU// ”Businessul cu teze de licență” trebuie să dispară – Rectorul USM, Igor Șarov declară toleranță zero față de corupție și plagiat

Managementul într-o instituție de învățământ cu sute de angajați și mii de studenți e o adevărată provocare. Mai ales atunci când despre învățământul superior din Republica Moldova se vorbește deschis că ”e și bine, dar e și rău”. E loc de corupție uneori, se plagiază tezele de licență, master sau doctorat. Ele chiar se vând pe site-uri la fel cum se vând cartofii sau brânza, doar că au alt preț. TRIST. Asta nu trebuie să fie o normalitate. Da, mesajul meu e subiectiv, dar nu am oare dreptate când spun că scârțâie ceva în ”educație ” și cam de mulți ani.  Totuși, de la educație pornesc toate.

Am realizat un interviu cu rectorul USM, domnul Igor Șarov. Este fost ministru al Educației, știe problemele în ansamblu. M-am bucurat că nu a negat problemele existente în sistemul de învățământ, nu s-a ferit să spună că ”plagierea tezelor este un furt, vinderea lor pe online sau oriunde trebuie pedepsită, studenții iresponsabili trebuie exmatriculați, iar dacă ajungem să-i vedem ulterior la alte universități cu diplome notate cu 10 – să ne punem întrebări”.

Vă las mai jos interviul în variantele video și text. Citiți sau priviți, meditați asupra problemei legate de educația noastră, a tuturor.

Domnule Igor Șarov, dumneavoastră ați venit în funcția de rector al USM în plin val al pandemiei de coronavirus. Cât de complicat a fost să faceți față provocărilor legate de învățământul la distanță, credeți că v-a reușit?

Este complicat de spus în ce măsură am făcut față, dar pentru moment eu sunt mândru de echipa mea de la universitate, de realizările noastre și de faptul că USM continuă să fie pe locul întâi  în topul celor mai bune universități din Republica Moldova.

Este clar că probleme sunt multe, nu pot fi soluționate peste noapte toate, dar cuvântul ”împreună”, așa cum ne-a însoțit până acum, trebuie să ne însoțească și în continuare, atât în rezolvarea problemelor educaționale, cât și în lupta contra pandemiei.

Am avut o misiune foarte complicată în calitatea mea de Ministru al Educației, Culturii și Cercetării în perioada 11 martie 2020 până în noiembrie, atunci când nu a fost nimeni pregătit de pandemie și trebuia să soluționăm în regim de urgență problemele legate de învățământul la distanță. A fost un proces foarte dureros și a afectat enorm sistemul educațional, iar urmările acestuia vor fi resimțite încă pe parcursul anilor.

De asemenea ne-am confrunta cu problemele acute pe care le-am cunoscut toți, dar care s-au mai acutizat anume în această perioadă. Mă refer la lipsa tehnicii necesare pentru realizarea obiectivelor educaționale și a abilităților digitale necesare. Cel mai complicat a fost pentru localitățile care nu erau conectate la internet. Or, noi vorbim despre un învățământ la distanță cu forme diferite.  De aceea, cuvântul incertitudine ne-a însoțit și ne însoțește în continuare. Trebuie să punem accentul pe sănătate și încet le vom soluționa pe toate.  

Studii la USM în pandemie

Specialiștii în sănătate susțin că în toamnă ne putem aștepta la un nou val de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Cum s-a pregătit USM în acest sens? Ați reușit să faceți rost de tehnica necesară, să instruiți cadrele didactice sau aveți proiecte ce urmează a fi derulate?

Da. Aceasta este unul din obiectivele mele în calitate de rector al USM. Sunt importante investițiile în profesori și în baza tehnico-materială. Vom aloca acum șapte milioane de lei, suntem în faza finală a unei licitații pentru îmbunătățirea rețelei în campusul universitar. Avem un alt proiect de trei milioane de dolari, împreună cu partenerii noștri de dezvoltare. Pe această cale vreau să mulțumesc sprijinului oferit de guvernele SUA, al Marii Britanii și al Suediei. Este vorba despre MEDIACOR, o platformă foarte bună, un hub media. Vom oferi posibilități pentru crearea unor startup- uri, posibilități pentru presa independentă. Mai multe detalii despre acest proiect veți afla în timpul apropiat.

MEDIACOR, proiect grandios la USM


Studenții au nevoie de o perioadă de trecere de la studii la job, un loc unde ar putea obține experiență. Probabil acest centru MEDIACOR va fi o platformă de suport pentru studenți, deoarece nu e un secret pentru nimeni că un student cu diploma în mână este ”mândru, dar nu întotdeauna pregătit”.

Aveți perfectă dreptate. Apropierea de piață muncii trebuie să fie nu doar cuvinte ale demnitarilor de stat, ale rectorilor universităților, dar trebuie să fie un deziderat. Toți actorii implicați în acest proces, de la miniștri, rectori, profesori, să-i ofere încredere studentului că nu este singur.  Nu e un secret pentru nimeni că problema mare a studenților apare nu în timpul studiilor, dar după finalizarea lor. Deoarece lipsa de experiență îi demotivează pe studenți, nu te angajează nimeni la muncă,  iată de ce apropierea de piața muncii trebuie să fie un obiectiv și îl vom realiza.  

Relația dintre student și profesor la USM



Haideți să vorbim despre strategia dumneavoastră de management în cadrul acestei instituții. Se știe că de multe ori un student poate fi marcat frumos de un  profesor și atunci vine cu drag la universitate. La fel e importantă relația în cadrul colectivului didactic și relația dumneavoastră cu cadrele didactice. Aveți o imagine de ansamblu, cum ați vrea să arate relațiile în cadrul USM după 5 ani, la încheierea mandatului dumneavoastră de rector?

Este o întrebare complexă. În ceea ce privește problema creării unui climat psiho-emoțional în colectiv, este una din predilecțiile mele principale. Omul la serviciu trebuie să vină cu plăcere, cu satisfacție, de aceea nu am fost niciodată adeptul unei conduceri autoritate. Cred cu adevărat în spiritul de echipă. Eu cred în USM. În al doilea rând, este important să conștientizăm că numai împreună putem să realizăm aceste obiective. Astăzi avem o echipă de prorectori de care sunt mândru.


Doamna prorector Otilia Dandara este unul dintre cei mai buni specialiști în domeniul didactic, iar în ceea ce privește procesul educațional, cunoaște toate problemele aceste universități. În ceea ce privește activitatea științifică, doamna prorector Aurelia Hanganu, cunoaște problemele și sub aspect legislativ și asigură buna funcționare a acestui domeniu.
Acum o lună jumătate l-am invitat pe domnul  Sergiu Corlat, un specialist de talie internațională, este conducătorul lotului olimpic la informatică, autor de manuale în domeniul TIC. Eu simt cum se mișcă lucrurile pe segmentul digitalizării universității, un domeniu în care s-a investit mai puțin în ultimii ani.

Cea mai mare bogăție a acestei universități sunt cadrele didactice. Eu am un sentiment de mândrie pentru colegii mei, care chiar în aceste condiții complicate fac față. Astăzi este o luptă acerbă pentru studenți, cifrele vorbesc de la sine. Am ajuns ca într-o perioadă de doar 5 ani, din 2015 până în 2020, să înregistrăm o scădere dramatică a numărului de studenți, de la 92 de mii la 52 de mii de studenți. În continuare acest număr se va diminua.  Acest lucru trebuie să ne îngrijoreze, dar nu trebuie să căutăm vinovatul, ci să ne întrebăm ce avem de făcut.

Eu cred că acest lucru poate fi făcut prin oferire multiplilor posibilități aici, acasă. Prin îmbunătățirea bazei tehnico-materiale, prin schimbarea programelor de studii care le-ar face mai apropiate de piața muncii, iar studenții să-și simtă rostul încă din anul întâi de studii.

Recent am introdus la USM diplomele duble. În luna iunie am avut înmânarea diplomelor duble împreună cu Universitatea din Suceava. Extindem această posibilitate cu Universitatea din Iași, iar ulterior vom semna acord de colaborare și cu Universitatea din Cluj și altele din România. Vrem ca studenții noștri aici, acasă să primească o diplomă a USM și una a unei universități europene. Studentul va primi două diplome, care vor fi recunoscute și peste hotare.

De ce e necesară o reformă universitară


Ținând cont de numărul mic de studenți, credeți că e absolut necesară și reducere  numărului de universități din țară?


Vorbind despre reforma universitară care a început anul trecut, cert este că ea trebuie să continue. Adevărul este unul: avem multe universități publice și numărul de studenți în scădere. Investițiile statului trebuie să fie concentrate asupra principalilor actori care există pe piața educațională din Republica Moldova.  

Acest proces care a fost început anul trecut , trebuie să continue și despre asta ne vorbesc studiile din ultimii 10 ani. Or, pentru ce mai comandăm studii, dacă nu le realizăm în practică. Nu putem să spunem una, iar în realitate să facem alta.
Adesea prea tare se politizează acest subiect. Adevărul este că, trebuie să ne așezăm la masa de discuții, cu cât mai degrabă, cu atât mai bine pentru sistemul de învățământ superior din țară.

Cu atât mai multă că, eu cred în sistemul de învățământ din Republica Moldova, absolvenții noștri fac față atât acasă, cât și peste hotarele țării.

Absolvenții USM ar putea fi motivați să muncească în cadrul universității



Cu siguranță că mulți absolvenți și-a dori să rămână în universitățile de la noi și să devină cadru didactic, dar condițiile de muncă și salariul demotivant îi fac să plece. Aveți vreo strategie pentru a-i motiva pe studenții USM să urmeze doctoratul aici și să rămână ulterior să predea în cadrul universității?


Este una din prioritățile mele principale. Dacă vă amintiți, acum câțiva ani, în ceea ce privește învățământul general, a fost lansat un întreg complex de măsuri care a făcut pentru moment să stopeze exodul tinerilor specialiști. Ce i-a făcut pe tinerii pedagogi să rămână să predea în școlile din țară?  În primul rând este vorba de indemnizația de 120 de mii de lei, oferită în primii trei ani de activitate pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior și de 96 de mii de lei pentru absolvenții din colegiu. În al doilea rând, li s-a oferit facilități în cadrul programului ”Prima Casă”, le-a fost scăzută norma didactică în primii trei ani de activitate și un șir de alte facilități.

În această ordine de idei, la USM, am discutat deja la biroul senatului și voi propunere la începutul anului de studii: locuri pentru tinerii specialiști  în căminele renovate ale universității, diminuarea șarjei didactice pentru tinerii specialiști. Sper să fiu susținut în cadrul senatului USM, astfel ca la începutul activității, tânărul să nu fie împovărat. Pentru că de altfel vom rămâne doar la nivel de declarații că nu vin tinerii în știință, nu rămân să muncească în cadrul universităților.

Este adevărat că e grea munca de cercetător, dar dacă te îmbolnăvești de ea, nu-ți mai vine a pleca. Este important să o facem atractivă și din punct de vedere financiar și a oferirii unui loc de trai. Nu-mi propun strategii doar de lungă durată, dar încercăm prin anumite acțiuni, în condițiile financiare destul de complicate, să soluționăm anumite probleme.

Cine are grijă de confortul psihologic al studenților de la USM


Aș vrea să discutăm și despre confortul psihologic al studenților. Pe lângă faptul că sunt mulți studenți mulțumiți atunci când obțin diploma USM, există și alții care pleacă cu un gust amar. Fie că nu au fost înțeleși de profesori, cred că nu au fost evaluați pe potriva cunoștințelor. Cum soluționați dumneavoastră aceste probleme, există o structură în cadrul universității care se ocupă de acest lucru?

Întotdeauna au existat relațiile între oameni și acestea sunt diferite, așa cum sunt diferite și relațiile între profesori-studenți, profesori-profesori. Este clar că apar adesea nemulțumiri, fie de ordin subiectiv sau obiectiv. Eu niciodată nu am apreciat omul în general, dar omul –după acțiunile lui. Fiecăruia dintre noi ne este dat să greșim. Dar dacă ne dorim cu adevărat o colaborare cu studenții ea trebuie să fie una sinceră și fără de a bifa doar o activitate. Eu vreau să cred că relația mea cu Asociația Studenților a Universității de Stat din Moldova este una foarte sinceră, sunt deschis în permanență pentru colaborări. Chiar prima mea întâlnire în calitate de rector, încă neconfirmat, a fost cu ASUSM.

Problemele eu le cunosc nu numai în calitatea mea de rector sau de fost prodecan, decan al unei facultăți sau fost ministru al Educației. Eu am locuit opt ani în cămin, am fost președintele ”sfatului căminului”, cunosc  ce înseamnă implicare în activități sau lipsa resurselor financiare.

Eu cred că posibilități sunt multiple: o relație bună dintre decan și prodecan și studenți ar asigura un climat favorabil în cadrul unei facultăți. Avem un prorector pentru activitatea studențească, doamna Violeta Cojocaru, care are o legătură strânsă cu colegii de la ASUSM. Există ”linia verde” la universitate, există posibilitatea de a veni la o discuție cu rectorul. Vom rezolva toate problemele? Sigur că nu, dar numai prin contact cu studenții poți să ajungi la rezultate bune. Situații pot fi diferite, sunt și provocări, și interese.

Universitatea realizează un proces educațional, realizează comanda de stat. Cum să o facem mai atractivă, cred că este rolul a diferitor actori: a Ministerului Educației, care e unica entitate ce poate să elaboreze politicile și mediul propriu-zis universitar,  relația cu școala. Cred că noi trebuie să acordăm o mai mare atenție pedagogului în societate, nu doar prin cuvinte, dar și prin fapte. Acestea să se materializeze în creșteri salariale, posibilități informaționale mai mari și alte condiții care i-ar face să rămână acasă.

Studii de calitate, fără mită și teze plagiate

Discutând despre confortul psihologic al studenților, cred că e important să abordăm și o temă sensibilă. Egalitatea, mă refer aici la condiții egale pentru studenți și tratament egal. În mod special, un student își dorește ca munca sa pentru teza de licență, de exemplu, să fie apreciată și să nu existe colegi cu teze plagiate care iau note mari. Nu că ne interesează ce face capra vecinului, dar un student care știe încă din universitate că munca lui nu e apreciată, va deveni un angajat cu frustrări și nesigur. Aveți un mecanism de verificare a lucrărilor de licență, cum luptați cu plagiatul?

Sunt categoric împotriva plagiatului, dar cunoaștem că această problemă există. Dacă veți fi atentă la site-urile de la noi, veți observa că pe unele dintre ele tezele de licență se vând. Trebuie să curmăm această problemă pe toate căile. Aceasta nu e doar problema universităților, dar și a organelor de forță.

Nu avem o lege în acest sens, dar avem suficiente pârghii de verificare pentru a curma acest proces. Pentru mine personal aceasta este una dintre predilecții, deoarece nu poți să scoți în evidență un copil care muncește cu adevărat. Or, plagiatul este un furt și el trebuie curmat prin toate metodele. Deja la anul viitor,  cu o politică bine pregătită, chibzuită, calculată, să-i pregătim pe viitorii absolvenți ai USM să facă un produs al lor.

Eu voi fi dur în acest sens, așa cum am fost dur și în această primăvară când am exmatriculat 500 de studenți de la USM.  Da, posibil că alte instituții sunt în goană după studenți, nu o să spun că și USM nu duce lipsă de studenți, dar în același timp noi vrem să ne păstrăm  imaginea celei mai bune instituții din Moldova. Și acestea nu sunt doar cuvinte, dar vor fi materializate prin anumite acțiuni care vor fi implementate în următoarea perioadă, dar și care sunt deja în desfășurare.

Eu vreau să-i avertizez pe toți cei care oferă asemenea servicii, comerț cu teze de licență sau master, – să se oprească. Vom avea pârghii, vom colabora cu diferite organe și vom găsi modalități ca să curmăm acest proces.

Businessul cu teze de licență și master trebuie să dispară



Cel mai grav și rușinos e că uneori în spatele acestor teze care se vând online sunt și profesori. Unii o fac și pentru că salariile sunt prea mici și din acești bani își pot acoperi unele cheltuieli.

Nu e o scuză pentru profesori!

În cadrul ședinței de constituire a Parlamentului, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu,  a declarat ”toleranță zero față de corupție”, este acest lucru valabil astăzi și pentru USM?
 
Am avut întotdeauna acest principiu, atât în cadrul facultății pe care am condus-o, Facultatea de Istorie și Filozofie, toți cei care mă cunosc știu că nu tolerez corupția. Voi curma pe toate căile problemele legate de acest subiect. Inclusiv privesc și problemele legate de plagiat ca un furt, un furt intelectual pe care nu-l vom admite. Cifrele vorbesc de la sine.

În cadrul unei reforme universitare va trebui să ne punem întrebarea: de ce pleacă studenții de la USM? Ei pleacă din varii motive. Noi am făcut pentru noi diferite analize de ordin  sociologic. Totuși, dacă un student nu poate face față cerințelor și este exmatriculat pentru nereușită, dar merge în alte universități și obține diplomă cu note de 9 și 10, trebuie să ne punem întrebări.

Programe de master online – un obiectiv al USM



Anul acesta, fiind masterandă, am avut ore mai mult online din cauza pandemiei. Discutam cu colegii mei și îmi spuneau că având un job, le este mult mai ușor să se conecteze online și să evite absențele pe care le-ar fi avut în caz dacă orele s-ar fi desfășurat cu prezență fizică. Asta m-a făcut să-mi pun întrebarea pe care v-o adresez acum. Va avea USM programe de master exclusiv online sau programe mixte?


Pandemia ne-a învățat foarte multe lucruri, mai ales în ceea ce privește tehnologiile informaționale. S-a produs în acest an o revoluție și acest lucru s-a întâmplat nu doar în Republica Moldova, dar în lumea întreagă. Aceste probleme  deja sunt pe agenda universității, vom discuta despre asemenea oportunități în lunile octombrie –noiembrie ale acestui an.

USM în ultima perioadă de timp este un focar de atragere a proiectelor. Eu cred că partenerii noștri de dezvoltare au văzut în USM un partener de încredere și asta mă bucură. Eu cred în oameni, cred în cadrele didactice, în studenții noștri, cred în USM!

Un mesaj perfect pentru finalul acestui interviu.
Vă mulțumesc!

Cristina Bumbu

Ai o noutate?