Foto:forumdaily.com

Înfrângere covârșitoare a partidului președintelui Zelenski la alegerile din Ucraina

Ucraina şi-a ales duminică primarii şi consilierii locali şi regionali, un vot considerat ca un test pentru Volodimir Zelenski, un fost actor fără experienţă politică, ales triumfal la preşedinţie în aprilie 2019 pe baza promisiunilor de eradicare a corupţiei şi încetare a războiului cu separatiştii proruşi din estul ţării, scrie Agerpres.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a suferit o înfrângere la alegerile locale desfăşurate ieri, 25 octombrie.  Partidul său fiind devansat de adversari în majoritatea oraşelor mari.

În nouă mari oraşe şi centre regionale din toată Ucraina unde au fost realizate aceste sondaje, niciun candidat al partidului prezidenţial nu a fost ales primar, nici chiar în oraşul natal al lui Volodimir Zelenski.

Partidul lui Zelenski nu va avea nici măcar candidați în turul II de scurtin în majoritatea orașelor mari. Iar în cadrul consiliului local al orașului Kiev, partidul lui Zelenski a obținut puțin peste 10% din voturi.

Se pare că, euforia și susținerea de care se bucura Zelinski, dar și partidul său anul trecut s-a cam dus, iar oamenii au început să-l taxeze dur.

Partidul său, Servitorul poporului, s-a clasat pe primul loc la consiliile municipale doar în două mari oraşe din centru, iar în alte şapte figurează cel mai frecvent pe poziţia a treia.

Dosar Media

Ai o noutate?