Vizită de rang înalt în Republica Moldova. Președinta Maia Sandu, se va întâlni astăzi cu Președintele Republicii Slovace, Zuzana Čaputová, care se va afla în țara noastră într-o vizită de lucru. După întrevedere, cele două șefe de stat vor susține o conferință de presă comună, care va începe la ora 12.30.
Reprezentanții mass-media sunt rugați să ajungă la sediul Președinției Republicii Moldova până la ora 12.20. Accesul mass-media se va face în baza legitimațiilor de presă și a acreditărilor. Masca de protecție este obligatorie.