Colaj: Dosar Media

În clipe numărate CCM va da verdictul! Grosu, candidat la funcția de premier cu acte în regulă sau nu?

Curtea Constituţională anunţă s-a întrunit astăzi în ședință pentru a examina cererea socialiştilor de suspendare a Decretului preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, de desemnare a lui Igor Grosu la funcţia de prim-ministru.

Astfel, judecătorii s-au întrunit la ora 10:30. După ce PSRM a considerat că Maia Sandu a încălcat constituția prin semnarea decretului, înainte de a se consulta cu fracțiunile parlamentare.

”Considerăm că a fost încălcată din nou Constituția. Nimeni din participanții la consultările de ieri nu l-a înaintat pe dl. Grosu. Nu au existat circumstanțe ca doamna președinte să îl înainteze pe Grosu. Mai mult, în discuția noastră sinceră cu doamna președinte, acest scenariu nu s-a discutat. Evident, dacă va fi dorință sinceră de a dialoga și de a găsi soluții și înțelegem că și doamna președinte și cei din PAS au înțeles că o înțelegere adecvată cu PSRM trebuie să aibă loc, dacă există intenția nobilă de a elabora o foaie de parcurs, doamna președinte trebuie să se gândească dacă această înaintare a fost rațională”, a declarat Batrîncea.

Amintim că cererea în discuţie a fost depusă de Vasile Bolea, Grigore Novac, Alexandr Suhodolski şi Vlad Batrîncea, deputaţi în Parlament, prin sesizarea nr. 60a/2021. De asemenea, în aceeaşi şedinţă, Curtea va examina admisibilitatea sesizării.

Dosar Media

Ai o noutate?