”Îmi risc viața și libertatea ca să fiu aici” -Mihail Saakashvili a fost arestat

Mihail Saakashvili a fost arestat, despre asta au anunțat autoritățile din Georgia, transmite AFP .

Arestarea lui Saakashvili survine într-o țară marcată de o criză politică prelungită, notează sursa citată. AFP îl citează pe prim-ministrul georgian, care a anunțat arestarea fostului președinte.

În cursul zilei de vineri, Saakashvili a anunțat pe Facebook că a revenit în Georgia și a cerut oamenilor să voteze cu opoziția la scrutinul de sâmbătă.

Mihail Saakashvili a anticipat că ar putea fi arestat.

“Salutări din Georgia, după 8 ani. Îmi risc viața și libertatea ca să fiu aici. Le cer tuturor să meargă la urne și să voteze cu Mișcarea Națională Unită”, a scris fostul președinte, care a adăugat ulterior un video care-l înfățișează, aparent, în orașul Batumi, de la Marea Neagră.

Mișcarea Națională Unită este formațiunea fondată de Saakashvili în anul 2001.

Sursa: antena.ro 

Dosar Media

Ai o noutate?