Ilham Aliyev: Economia Azerbaidjanului va atinge un nivel record în acest an

Economia Azerbaidjanului va atinge un nivel record în acest an, aceasta înregistrând o creștere semnificativă din în ultimii ani. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, în discursul său ținut la aniversarea a 30-a a Partidului “Yeni Azerbaycan”, care a avut loc pe 21 noiembrie, în incinta Centrul Heydar Aliyev.

”Este suficient să spunem că din 2003 până astăzi economia țării noastre a crescut de peste trei ori, iar în acest an, va atinge un nivel record. Prognoza pentru sfârșitul anului arată că economia noastră va ajunge la o cifră record. Ca urmare a politicii noastre financiare și economice de succes, am reușit să reducem semnificativ datoria externă. Acest lucru creează, de asemenea, un mare avantaj atât pentru generațiile actuale, cât și pentru cele viitoare, generațiile viitoare nu vor fi împovărate cu datorii sau credite”, a declarat Ilham Aliyev.

Potrivit președintelui azer,  reformelor realizate dau rezultate, iar până la sfârșitul acestui Azerbaidjanul va reduce ponderea datoriei externe în produsul intern brut la 10 %.

”Dacă ne uităm la rezervele noastre valutare, acestea sunt de 8 ori mai mari decât datoria noastră externă. Doar câteva țări se pot mândri cu astfel de cifre. Desigur, la etapa actuală mai sunt încă multe de făcut. Asigurarea transparenței mai mari a economiei noastre, combaterea fenomenelor negative, reducerea semnificativă a economiei tenebre, îmbunătățirea mediului de afaceri și combaterea monopolurilor – toate aceste subiecte se află pe agenda noastră.”, a adăugat el.

Tototdată, Aliyev se declară sigur că reformele economice vor crea mai multe oportunități în viitorul apropiat.

Dosar Media

Ai o noutate?