Ilham Aliyev: “Astăzi suferim de teroarea de mine”

Peste 260 de cetățeni azeri au fost uciși sau răniți din noiembrie 2020 ca urmare a explodării minelor instalate de Armenia, a declarat Președintele azer Ilham Aliyev în discursul său la ceremonia de deschidere a celui de-al 31-lea summit al Ligii Statelor Arabe din Algeria, scrie haqqin.az

“Astăzi suferim de teroarea de mine. În perioada de ocupație a teritoriilor azere, Armenia a instalat peste 1 milion de mine. După încheierea războiului în noiembrie 2020, peste 260 de cetățeni ai Azerbaidjanului au fost uciși sau au fost răniți în urma explodării acestor mine“, a declarat Șeful statului azer.

Președintele a menționat că Azerbaidjanul în urmă cu doi ani – în toamna anului 2020 –  a pus capăt conflictului cu Armenia și pe cale militară în baza Cartei ONU și-a eliberat teritoriile. “Armenia dus o politică de purificare etnică împotriva Azerbaidjanului, a comis acte de vandalism pe pământurile azere. După eliberarea acestor teritorii, am văzut că totul aici fusese distrus de Armenia. Orașe, sate… Aceasta este o manifestare a islam fobiei din partea Armeniei”.

Ilham Aliyev a adăugat că în prezent Azerbaidjanul efectuează lucrări de restaurare pe teritoriile eliberate: “Noi singuri restaurăm aceste teritorii, cu propriile noastre resurse, organizațiile internaționale donatoare nu ne acordă ajutor”.

De asemenea, Președintele a menționat, că Azerbaidjanul este interesat să extindă cooperarea cu Liga Statelor Arabe și cu statele membre ale acesteia: “Azerbaidjanul are statut de observator în cadrul LSA din 2006 și noi dorim să extindem cooperarea”.

Dosar Media

Ai o noutate?