Ilan Șor, reacție nervoasă la reținerea Violetei Ivanov: ”Noi le stăm ca un os în gât, iar de aici hărțuielile și intimidările fără sfârșit”

Ilan Șor, reacție la reținerea Violetei Ivanov: ”Noi le stăm ca un os în gât, iar de aici hărțuielile și intimidările fără sfârșit”

Liderul Partidului Politic Șor, Ilan Șor, a venit astăzi cu o reacție pe pagina sa de Facebook, în care își exprimă indignarea față de măsurile luate în privința colegilor de partid, Vladimir Vitiuc și Violeta Ivanov, care se numără printre foștii deputați reținuți în această dimineață, pentru 72 de ore, de către procurorii anticorupție.

”Bine ați revenit la teatrul absurdului din Republica Sandustan, cu Maia pe post de regizor principal și Robul de la procuratură, pe post de scenarist. Chiar mă gândeam, citind ultimele știri despre dezastrul scumpirilor, către cine își vor îndrepta dulăii mascați de această dată, ca să deturneze atenția oamenilor de la adevăratele probleme.” a scris Ilan Șor.

Ilan Șor susține că descinderile și reținerile de astăzi sunt parte din spectacol

”După cum ne-am obișnuit deja, victimele show-ului cu mascați sunt adversarii actualei guvernări, adică opoziția, nicidecum hoții și incompetenții de la putere, care prejudiciază statul zi de zi și sărăcesc tot mai mult populația.

Iar faptul că printre cei vizați sunt și colegi de-ai mei din Partidul „ȘOR” nu mă surprinde. Noi le stăm ca un os în gât, iar de aici hărțuielile și intimidările fără sfârșit. Este un risc asumat și vă asigur că asta nu ne va opri și nici nu ne va închide gura”, a mai adăugat acesta.

Amintim că, în dimineața zilei de astăzi, deputații Vladimir Vitiuc, Artur Reșetnicov, Anatolie Zagorodnîi și Violeta Ivanov au fost reținuți pentru 72 de ore de către procurorii anticorupție.

Se întâmplă după ce procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție în comun cu ofițerii Serviciul de Informații și Securitate și ai Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale au descins în cadrul investigării faptelor de îmbogățire ilicită a 13 ex-deputați în Parlamentul Republicii Moldova. Astfel, sunt vizate 47 de bunuri imobile și 13 autoturisme.

Aceștia fac parte dintre cei 14 deputați care au părăsit PCRM în decembrie 2015, aderând ulterior la Partidul Democrat., iar ulterior, În 2020, au aderat la Partidul ”ȘOR”.

Amintim că ofițerii Serviciului Informații și procurorii anticorupție au descins în această dimineață cu mai multe percheziții la domiciliile mai multor foști deputați din Parlamentul R. Moldova.

Perchezițiile se efectuează în cadrul investigării faptelor de îmbogățire ilicită a 13 ex-deputați în Parlamentul Republicii Moldova, fiind vizate 47 de bunuri imobile și 13 autoturisme.

Dosar Media

Ai o noutate?