Președintele Partidului ”Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a venit cu niște explicații după ce l-a exclus pe avocatul Ion Dron din lista electorală a partidului depusă la CEC. Aasta deși, tot Costiuc, ar fi insistat ca avocatul să accepte invitația de a candida la alegerile din 11 iulie pe listele partidului ”Democrația Acasă”.
Astfel, Costiuc menționează că nu a fost presat de cineva să ia o astfel de decizie, ci de ”vină” ar fi un articol din statul partidului său, pe care tot ei l-au scris și avea misiunea de a preveni eventuale participări la alegeri a persoanelor străine pe listele partidului. Astfel, CEC i-ar fi amintit lui Costiuc faptul că, în statutul formațiunii se menționează clar: pe listele partidului nu pot candida persoanele care nu sunt membri de partid.
”Am discutat cu cel puțin cu trei oameni de calibru, din punct de vedere juridic, care să aducă plus valoare partidului. Eu am fost cel care l-am convins pe domnul Dron să vină în echipa noastră. Articolul 1.1.7 din statutul partidului ”Democrația Acasă”, este scris negru pe alb că, persoanele care nu sunt membri de partid nu pot candida la alegeri pe listele formațiunii. Soluția era ca domnul Dron să meargă la ASP pentru a scrie o cerere de renunțare la funcția de președinte al partidului pe care îl conduce și o altă cerere că aderă la Partidul ”Democrația Acasă”. Însă, noi, în partid, am decis ca să nu mai tragem de timp și am schimbat lista în aceeași seară când CEC ne-a reamintit de acel punct din statutul partidului”, declară Costiuc în cadrul emisiunii ”Puterea a Patra” de la N4.
Totodată, Costiuc menționează l-ar fi anunțat pe Ion Dron despre acest lucru după operarea modificărilor în listele electorale.
Amintim că Ion Dron a venit cu o reacție la cele întâmplate, menționând că Vasile Costiuc, ar fi fost ”convins” de cineva să renunțe la persoana sa.
”Azi, am aflat din presă că nu mă mai regăsesc în lista pentru alegerile parlamentare anticipate depusă pe 27 mai curent împreună cu președintele Partidului Politic Democrația Acasă. Cererea de a fi exclus din listă a fost depusă de către Vasile Costiuc, fără a mi se aduce la cunoștință despre acest lucru. Dat fiind faptul că am fost pus în fața lucrului împlinit, cred că tot el este în măsură să explice în mod public o astfel de purtare. Explicații bănuiesc că vor fi multe și mărunte”, declară Ion Dron.
Totodată, avocatul menționează că este la curent cu unele dedesubturi care au dus la excluderea sa din cursa electorală, dar despre asta va vorbi un pic mai târziu: ”Regret un singur lucru, am crezut că port discuții cu o persoană cu caracter, însă am greșit”.