Foto: independent.md

Igor Dodon pregătește o ”surpriză” – Ce va face în ajunul învestirii Maiei Sandu

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a făcut declarații pentru presă după întrevederea cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și cu premierul Ion Chicu.

” Este o săptămână destul de importantă pentru Republica Moldova. În următoarele zile vor avea loc mai multe evenimente importante. Am discutat astăzi despre promulgarea legilor votate de Parlament săptămâna trecută. Vreau să vă informez că majoritatea legilor eu deja le-am semnat, încă vineri. Astăzi trebuie să vină de la Parlament bugetul de stat și politica fiscală și le voi promulga tot astăzi pentru a fi publicate mâine sau poimâine. Apropo, bugetul social și fondul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aceste două bugete deja le-am semnat. Astăzi trebuie să semnez Legea bugetului de stat și politica fiscală”, a declarat Dodon.

Președintele în exercițiu a anunțat că astăzi se va convoca Biroul permanent al Parlamentului.

”Astfel, astăzi, la ora 14:00, se vor întruni membrii Biroului permanent al Parlamentului pentru a convoca săptămâna curentă două ședințe speciale ale Parlamentului. Cel mai probabil, o ședință va fi miercuri după-amiază pentru a discuta moțiunea de cenzură pentru a fi discutată demisia Guvernului condus de Ion Chicu. O altă ședință va fi joi, este vorba de ședința de inaugurare a noului președinte ales”, a menționat Dodon.

Igor Dodon a specificat că până la inaugurarea în funcție a Maiei Sandu, pe data de 23 decembrie, în prima jumătate a zilei, va veni cu o adresare către cetățeni.

Dosar Media

Ai o noutate?