Cu doar două săptămâni înainte de alegeri, în spațiul public apare o investigație bombă despre șeful statului, Igor Dodon, candidat la prezidențiale. În investigația realizată de Centrul „Dosarul”, în colaborare cu Rise Moldova, sunt dovezi clare că Igor Dodon, ar fi transmis documente secrete Kremlinului. Ba mai mult, agenți ruși l-ar ajuta pe Igor Dodon, alias kremlinovici (potrivit investigației), să câștige alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.
Așadar, potrivit investigației Igor Dodon a transmis documente confidențiale generalului Serviciului rus de Informații Externe, Vladimir Cernov,cel care coordonează rețeaua de agenți ai Moscovei din statele vecine.
Potrivit investigației, în administrația președintelui Rusiei există „Departamentul pentru Moldova”, care este condus de colonelul Serviciului rus de Informații Externe Igor Maslov. Subordonații săi pregătesc rapoarte despre politicieni, personalități publice și organizații neguvernamentale din Republica Moldova, dar și fac PR negru pentru concurenții electorali ai PSRM, scrie jurnaltv.md.
Autorii investigației au ajuns în posesia unui telefon utilizat de Igor Dodon la mijlocul lui 2017. Într-un chat secret cu politicieni, oameni de afaceri, funcționari, șeful statului folosește nickname-ul „Kremlinovici”, mai scrie sursa.
Din documentele generalului Cernov, care au ajuns la dispoziția autorilor investigației, se vede că acesta avea, încă acum câțiva ani, dosare despre candidații la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie: Maia Sandu, Andrei Năstase, Renato Usatâi, dar și despre Igor Dodon.
Așadar, în februarie 2019, cu trei zile înainte de discursul său la Conferința de securitate de la München, Dodon, prin ambasadorul rus în Moldova, Oleg Vasnețov, i-a transmis generalului Cernov textul discursului său și prezentarea proiectului „Pachetul Atotcuprinzător pentru Moldova” – un set de măsuri care vizează soluționarea conflictului din Transnistria și dezvoltarea cooperării RM cu Occidentul și Rusia.
Dodon nu reușește întotdeauna să mulțumească Kremlinul
În decembrie 2017, a reușit să-i înfurie foarte mult pe curatorii de la Kremlin, anunțând în ajunul vizitei sale la Moscova despre o conspirație despre el de către serviciile speciale rusești. Potrivit surselor Centrului „Dosarul”, generalul Cernov s-a enervat și l-a numit pe Dodon corcitură și reprezentant al comunității LGBT. Cel mai probabil, în timpul unei vizite ulterioare la Moscova, Igor Dodon a oferit explicații și de atunci nu și-a mai permis declarații dure despre serviciile speciale rusești.
Înainte de alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, un grup de polit-tehnologi din Federația Rusă au fost surprinși chiar la sediul PSRM, amplasat pe strada Serghei Lazo din centrul Capitalei.
Jurnaliștii de investigație de la RISE, l-au surprins pe Iurii Gudilin la balconul din oficiul PSRM alături de deputatul socialist Bogdan Țîrdea, moment în care din sediul PSRM iese și Igor Dodon, alături de mai mulți bodyguarzi.
Alte poze arată cum din sediului Partidului Socialiștilor, alături de Gudilin iese și primarul general al Capitalei, Ion Ceban, dar și de Olga Grak, colegă din „depratamentul moldovenesc” din cadrul „Rossotrudnicestvo”, detașată și ea la Chișinău pentru campania lui Igor Dodon.
Potrivit Dossier, Iurii Gudilin s-a născut la Lvov (Ucraina), iar ulterior, împreună cu familia au trecut cu traiul la Moscova. „Informația despre Gudilin este foarte controversată: o sursă din anturajul serviciilor speciale a comunicat Centrului „Dossier” că acesta a absolvit Academia Serviciului Federal de Securitate, iar după plecarea serviciu s-a ocupat de tehnologiile electorale.
Cu toate acestea, o altă sursă a dat asigurări că Gudilin lucrează și în prezent ca ofițer al Serviciului 5 al FSB (cooperare internațională) și supraveghează alegerile din Moldova pe linia serviciilor speciale”, scrie „Dossier”.
Despre Olga Grak sursa scrie că aceasta este originară din enclava rusă Kaliningrad și a absolvit Universitatea de Stat „Immanuel Kant”. În ancheta acesteea, se indică că este „casnică”. Cu toate acestea, potrivit datelor în posesia cărora a intrat Centrul „Dossier”, în ultimii trei ani Olga Grak circulă permanent pe itinerarul Kaliningrad-Moscova-Chișinău și înapoi. Grak este cunoscută și ca o bună prietenă a lui Vadim Smirnov din cadrul Direcției președintelui rus privind relațiile cu țările vecine.
Cel de-al treilea specialist desantat la Chișinău pentru campania lui Igor Dodon, Serghei Perfiliev colaborează cu Centrul de cercetări „Reghion”, finanțat de structuri ale Uniunii Europene, International Alert (Londra), Conciliation Reources (Londra) și oficiul central al NATO din Bruxelles.
De asemenea, membrii din aşa numitul „departament moldovenesc” de la Kremlin ţin legătura cu oficiali din regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia.
Totodată, în 2015, oamenii ruşilor au ajutat-o pe Irina Vlah, başcanul UTA Găgăuzia, să îşi pregătească textele discursurilor susţinute în faţa alegătorilor. Angajaţii Kremlinului scriu şi lozinci pentru protestele de la Comrat, un exemplu fiind un protest „împotriva românizării R. Moldova” din 2016, care a avut loc concomitent cu un miting unionist ce a avut loc la Chişinău. La protestul din Găgăuzia a fost prezent şi Igor Dodon.
Ludmila Muntean, purtătoarea de cuvânt a candidatului Igor Dodon, a declarat presei că investigaţia „Dosar” şi RISE Moldova, prin care este încriminat amestecul Rusiei în Republica Moldova prin intermediul PSRM şi a lui Igor Dodon, este un fals de campanie electorală.