Haosul post-Brexit: Ce trebuie să știe românii din Marea Britanie despre roaming, plata cu cardul și controlul vamal

Haosul post-Brexit le ridică multe semne de întrebare românilor din Regatul Unit, care nu mai știu cât îi va costa un apel telefonic dat în țară și nici cum mai pot trimite sau primi pachete. Ministerul Afacerilor Externe al României a creat un întreg domeniu pe site-ul oficial, cu explicații și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări.

De exemplu, veți putea afla mai multe detalii despre faptul că, guvernul britanic, a operaționalizat noua schemă de înregistrare (EU Settlement Scheme) a statutului de rezident (settled si pre-settled) a cetățenilor UE post-Brexit.

Scopul schemei este de a asigura drepturile cetățenilor europeni de a continua să locuiască și să muncească în Marea Britanie post-Brexit. Noul sistem de înregistrare a devenit operațional pentru publicul larg la data de 30 martie 2019, iar cetățenii europeni vor putea să aplice până în data de 30 iunie 2021.Ca urmare, cetățenii europeni care doresc să continue să locuiască în Marea Britanie după data de 31 decembrie 2020, trebuie să aplice pentru EU Settlement Scheme.

Există 2 tipuri de statut pentru cetățenii europeni, care se raportează la perioada de ședere continuă petrecută în Marea Britanie, în funcție de care se va determina statutul dumneavoastră:

   1. Statutul de settled (Settled Status)

Cetățenii europeni care au avut reședința în Marea Britanie pentru 5 ani de zile consecutivi sau mai mullt, vor fi eligibili pentru Settled Status. Dacă obțineți Settled Status, vă veți păstra aceleași drepturi pe care le aveți și în prezent:dreptul de a lucra, dreptul de a studia, dreptul de a accesa sistemul medical britanic și cel de securitate socială pe teritoriul Marii Britanii pe o perioadă nelimitată.

    2. Statutul de pre-settled (Pre-Settled Status)

Cetățenii europeni care au avut reședința în Marea Britanie pentru mai puțin de 5 ani de zile consecutivi, vor fi eligibil pentru Pre-Settled Status. Dacă primiți Pre-Settled Status, veți putea să locuiți în Marea Britanie pentru o perioada de 5 ani de zile, care o să vă acorde timpul necesar pentru a fi eligibil pentru a obține Settled Status. Daca obțineți pre-Settled Status, vă veți păstra aceleași drepturi pe care le aveți și în prezent:dreptul de a lucra, dreptul de a studia, dreptul de a accesa sistemul medical britanic și cel de securitate socială pe teritoriul Marii Britanii. Însă, dupa cei 5 ani de ședere continuă trebuie să aplicați pentru Settled Status, care NU va fi acordat automat.

De la 1 ianuarie condițiile de călătorie în Regatul Unit s-au schimbat. Iată la ce trebuie să fie atenți cetățenii români care vor efectua vizite în UK:

Plata cu cardul

Tranzacțiile dintre UE și Regatul Unit nu vor mai fi acoperite de normele UE care limitează comisioanele interbancare. Acest lucru poate conduce la o suprataxă pentru plățile cu cardul. Vă recomandăm să verificați înainte de călătorie tarifele care vă vor fi aplicate la plățile efectuate în UK.

Roaming

Furnizorii de servicii de roaming care își desfășoară activitatea în UE pot aplica clienților o suprataxă atunci când acestia utilizează servicii de roaming în Regatul Unit. Înaintea deplasării în Regatul Unit, recomandăm să verificați cu furnizorul de servicii de telefonie tarifele care vor fi aplicate pe durata vizitei în acest stat. Informații suplimentare la:

Controale vamale

Din punctul de vedere al controalelor vamale pentru vizitatorii europeni, inclusiv români, care se deplasează în Regatul Unit, cel puțin până la 1 iulie 2021 nu vor exista schimbări. Orice modificare comunicată de autoritățile britanice va fi semnalată în timp util. De asemenea,  recomandăm consultarea frecventă a site-ului https://www.gov.uk/uk-border-control/at-border-control.

Limita sumelor de bani numerar (cash)

Toate sumele de peste 10.000 GBP în numerar vor trebui declarate: Online, cu minimum 72h înainte de călătorie, folosind acest link https://www.gov.uk/bringing-cash-into-uk sau la punctul de trecere al frontierei, dacă nu ati avut posibilitatea de a declara online.

Pentru mai multe informații despre condițiile de călătorie în UK de la 1 ianuarie 2020, accesați secțiunea special de pe pagina de web Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania  la: http://www.mae.ro/node/54638

Dosar Media

Ai o noutate?