Haos în SUA: Clădiri ale Capitoliului, evacuate – Trump le cere susținătorilor săi să fie paşnici

Două clădiri ale Capitoliului au fost evacuate, miercuri, din cauza unor ameninţări cu bombă, în timp ce Congresul SUA validează rezultatul scrutinului prezidenţial, afirmă surse citate de postul Fox News, potrivit Mediafax.

Poliţia a dispus evacuarea anexei „Cannon” şi a „Bibliotecii Madison” a Congresului SUA, au declarat surse din cadrul serviciilor de intervenţie.

Conform surselor citate, mai multe obiecte suspecte au fost găsite în apropierea Capitoliului, iar una seamănă cu un dispozitiv exploziv artizanal. Cel mai probabil, este vorba de obiecte plasate pentru a genera o falsă alertă de securitate.

Incidentul de securitate intervine în contextul în care Camera Reprezentanţilor şi Senatul SUA au iniţiat sesiunea de validare a voturilor exprimate de membrii Colegiului Electoral Federal, organism care a confirmat victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.

Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a denunţat miercuri, într-un discurs rostit în faţa simpatizanţilor adunaţi în centrul Washingtonului, presupuse fraude electorale în scrutinul prezidenţial, afirmând că nu îşi va recunoaşte înfrângerea.

La rândul său, președintele ales al SUA, Joe Biden, a susținut un discurs, marți seara, în care îi cere președintelui în funcție Donald Trump să iasă public și să le ceară susținătorilor să pună capăt haousului.

„La ora asta democrația noastră este sub un asalt fără precedent. Cum nu a mai fost văzut în timpurile noastre. Un asalt asupra Capitolului, a oamenilor care ne reprezintă, asupra oamenilor din serviciul public, un asalt la statul de drept, la regulile democratice ale Americii. Scenele nu refletă adevărata Americă, nu ne reprezintă, este dezordine, e haos și trebuie să se termine, acum!

Cuvintele unui președinte pot inspira, dar și mai rău, pot să instige. Îi cer lui Trump să meargă la televizor, să își respecte jurmântul, și să pună capăt haosului. Acestea nu sunt proteste, este insurecție. Lumea se uită la noi. Trebuie să restaurăm democrația.”, a declarat Joe Biden, după ce susținători pro-Trump au luat cu asalt clădirea Capitolului unde se desfășura ședința Congresului pentru validarea alegerilor prezidențiale.

Biden le-a cerut protestatarilor să renunțe la violențe și a făcut apel la unitate.

„Americanii sunt decenți, respectuoși, toleranți. Așa suntem noi. Certifcarea rezultatului trebuia să fie o procedură simplă care face parte din democrația americană. Dar vedem astăzi că democrația este fragilă. Gândiți-vă la copiii noștri care se uită la televizor și văd asta. Întreaga lume se uită la noi.

Sunt optimist despre oportunitățile incredibile pe care le avem, atunci când le facem împreună. Trebuie să trecem peste. Acestea sunt Statele Unite ale Americii. Nu a fost niciodată un lucru pe care dacă l-am făcut împreună să nu putem să ducem la bun sfârșit”, a mai spus președintele ales.

Dosar Media

Ai o noutate?