Guvernul începe negocierile: Control comun la frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina

Guvernul a decis începerea negocierilor pentru semnarea unui Protocol cu partea ucraineană în vederea instituirii unui control comun la punctul de trecere feroviar „Basarabeasca – Serpniovo-1”. Controlul ar urma să fie efectuat pe teritoriul Republicii Moldova, se arată într-un comunicat al Executivului, scrie moldova1.md.

„Scopul Protocolului constă în dezvoltarea relațiilor de cooperare între structurile cu atribuții la frontieră ale Republicii Moldova și Ucrainei. Acestea vor colabora în domeniul gestionării integrate a frontierelor, prin efectuarea controlului în comun în punctul de trecere feroviar al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor, în conformitate cu cerințele și practica europeană”, se arată în comunicat.

Cooperarea la frontieră dintre Republica Moldova și Ucraina va contribui la diversificarea căilor de transportare a mărfurilor cu Ucraina, asigurarea accesului Republicii Moldova la principalele rute regionale de transportare a combustibililor de diferit gen, precum și la dezvoltarea cooperării transfrontaliere.

În același timp, va fi asigurată consolidarea securității frontierei comune, securității naționale, ordinii publice și a bunăstării economice a ambelor state, mai precizează Guvernul.

Protocolul va fi între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI, Serviciul Vamal al Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova și Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat și Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei.

Dosar Media

Ai o noutate?