Grosu caută voturi în Parlament! S-a întâlnit cu PD – Filip: ”Orice guvern e mai bun decât niciun guvern”

Candidatul desemnat de președintele țării la funcția de premier, Igor Grosu, deja portă discuțiile cu fracțiunile parlamentare în vederea susținerii cabinetului de miniștri cu care se va prezenta în plen.

Liderul democraților anunță că astăzi a discutat cu Igor Grosu despre necesitatea unui guvern funcțional, menționând că Republica Moldova are nevoie urgentă de acțiuni și decizii ferme.

În acest sens, Grosu i-ar fi asigurat pe democrați că are intenții serioase, respectiv gestionarea crizei pandemice e cap de listă.

”Am avut astăzi discuții cu premierul desemnat. L-am întrebat desigur în primul rând dacă vrea să fie votat, dacă își ia în serios noul rol și dacă înțelege, la fel ca PDM, necesitatea unui guvern funcțional, care să scoată țara din criză. I-am spus că vedem ca priorități: gestionarea pandemiei și vaccinarea, grija față de oameni, deblocarea asistenței externe și pregătirea de anticipate. Nu avem timp de pierdut cu noi jocuri politice, avem nevoie urgentă de acțiuni și decizii ferme”, menționează Filip.

Filip susține că Igor Grosu mizează pe voturile PDM. Astfel, liderul democraților este de părere că orice guvern e mai bun decât niciun guvern, dând astfel de înțeles că PD ar putea să voteze cabinetul de miniștri în frunte cu Igor Grosu.

”Premierul desemnat ne-a asigurat că își propune drept priorități imediate gestionarea crizei pandemice, deblocarea asistenței financiare externe și curățarea instituțiilor statului, ceea ce corespunde cu prioritățile enunțate anterior de PDM. Noi rămânem consecvenți și în continuare: țara are nevoie de guvern. Orice guvern e mai bun decât niciun guvern (așa cum e acum)”, punctează Pavel Filip.

Candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, Igor Grosu, urmează să depună astăzi, 23 martie, la Secretariatul Parlamentului, demersul pentru prezentarea sa și a echipei de miniștri în plen.

Conform procedurii, odată ce Secretariatul este informat de către candidatul la funcția de prim-ministru privind doleanța de a se prezenta în fata plenului pentru a-și prezenta echipa guvernamentală și programul, urmează să fie informată conducerea Parlamentului despre acest fapt.

Biroul Permanent va lua act și va decide ziua când va invita candidatul cu echipa.

Luni, Curtea Constituțională a declarat constituțional decretul prezidențial prin care Igor Grosu a fost desemnat, de către președintele Maia Sandu, în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Potrivit legii, premierul desemnat are la dispoziție 15 zile, din momentul intrării în vigoare a decretului, pentru a-și crea echipa guvernamentală și programul de guvernare și pentru a cere vot de încredere Parlamentului.

După hotărârea Curții, președintele interimar PAS, Igor Grosu, a declarat că așa cum a promis, prioritatea imediată este scoaterea țării din criza sanitară și economică și curățarea instituțiilor statului.

Dosar Media

Ai o noutate?