Germania: S-a recurs la aviația militară pentru transferul pacienților cu COVID
Situația este dramatică în Germania, unde numărul cazurilor de COVID-19 a explodat la nivel național, iar Italia și Franța s-au oferit să primească bolnavi, în caz de necesitate.
Autoritățile germane au cerut ajutor în încercarea de a face față supraaglomerării din spitale, în contextul în care numărul cazurilor a explodat la nivel național.
Germania a apelat la aviația militară pentru transportul mai multor pacienți infectați cu COVID aflați la terapie intensivă, care au fost mutați din Bavaria, unul dintre focarele de coronavirus din țară, în unități medicale din alte landuri, informează Digi24.ro.
Este pentru prima oară când aviaţia militară intervine pentru a contribui la acest tip de operaţiune în Germania.
În după-amiaza de vineri, 26 noiembrie, un Airbus A310 al „Luftwaffe” a decolat de pe aeroportul din Memmingen, situat în Bavaria, unul din focarele de coronavirus, spre unităţi unităţi de terapie intensivă din Renania de Nord-Westfalia, potrivit guvernului.
Avionul cu destinația Munster este conceput special pentru acest tip de transporturi medicale. Mai mulţi pacienţi pe brancarde au fost urcaţi la bordul aparatului.
Transferuri de pacienţi între landuri germane vecine au fost deja operate de mai multe zile pentru a decongestiona unităţile spitaliceşti supraîncărcate cu noi pacienţi contaminaţi cu SARS-CoV-2.