Găsește președintele: Maia Sandu, în haine sport și cu rucsacul în spate, a fost în drumeție – Care e motivul?

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a îmbrăcat haine sport, și-a luat rucsacul în spate și a mers în drumeție, împreună cu mai mulți tineri, promotori activi ai protecției mediului înconjurător, anunță responsabilii de la Președinție.

Au mers pe jos, prin pădure, din satul Donici, raionul Orhei, până în Lupa-Recea din raionul Strășeni, trecând de-a lungul traseului pe lângă zone întregi despădurite.

„Am discutat cu tinerii despre faptul că trebuie să oprim defrișările ilegale și despre ce putem face atât împreună, cât și fiecare în parte, pentru a proteja și a extinde ariile de pădure. Trebuie să acționăm azi pentru a avea mâine o țară curată și sănătoasă”, a menţionat șefa statului.


Dosar Media

Ai o noutate?