Volodimir Zelenski s-a născut pe data de 25 ianuarie 1978, în Krivoi Rog sau Kryvyi Rih, un oraș în sudul Ucrainei care ntră în componența regiunii Dnepropetrovsk.
Zelenski este singur la părinți. Liderul ucrainean a avut dintotdeauna o relație bună cu părinții lui. Oleksandr și Rimma, cei care i-au dat viață, l-au susținut în orice decizie pe care a luat-o de-a lungul timpului, motiv pentru care el le e profund recunoscător.
Volodimir Zelenski e apropiat mai mult de mama sa, iar tatălui lui, un reputat om de știință, îi poartă un mare respect. Mama liderului Ucrainei, Rimma, iar tatăl lui – Oleksandr. Despre cea care i-a dat naștere politicianului nu se cunosc prea multe, însă despre tatăl lui se știe că e unul din cei mai respectați oameni de știință din țara vecină.
Tatăl lui Volodimir Zelenski, Oleksandr Zelenski e specializat în automatizarea suportului geologic și de topografie. Despre tatăl său, Volodimir Zelenski spunea într-un interviu pentru jurnalistul ucrainean Dmitrii Gordon că ”este un om tare principial și nu i-ar ierta vreodată dacă ar auzi că măcar s-ar gândi să se implice în acte de corupție”.
Mai mult decât atât, Zelenski a amintit de o întâmplare cu tatăl său, atunci când i-a dăruit un automobil de ziua lui și a fost refuzat. ”Am fost nevoit să-mi iau mașina înapoi. Nu a acceptat cadoul meu, deși i-am spus că deja îmi permit să-i fac astfel de cadouri, am venituri suficiente. E mândru, ne certăm uneori, dar îl iubesc enorm”, spunea Volodimir Zelenski despre părintele său.
Cine este tatăl lui Volodimir Zelenski
Oleksandr Zelenski, în vârstă de 74 de ani, este un reputat om de știință din Ucraina. Acesta a fost profesor universitar aproape toată viața sa, iar datorită carierei a devenit cunoscut în lumea academică ucraineană.
Tatăl președintelui Volodimir Zelenski și-a câștigat reputația în Ucraina, după cercetările făcute. A absolvit Institutul de minerit Kryvyi Rih în 1972, cu o diplomă în automatizare minieră, însă a dorit mai mul, așa că și-a continuat studiile la Științe Tehnice în 1983. În același an și-a susținut disertația despre Calcularea automată a rezervelor de zăcăminte de minereu de fier la Institutul Minier din Moscova.
În 1992, Oleksandr Zelenski a primit titlul academic de profesor asociat de statistică, economie și procesare sistematică a informației. După ce a lucrat la teza de doctorat despre Fundamentele metodologice ale planificării topografice și contabilității în sistemul informațional de management al carierei de minereu în 2003, și-a mai trecut un titlu în CV, cel de profesor de informatică.
În perioada 2005-2007, Oleksandr Zelenski a ocupat funcția de șef al International Economic Contract on Subject Development of an Automated System of Geological Surveying Support in the Operating System, iar în prezent este șeful Departamentului de Cibernetică și Hardware din cadrul Universității de Stat Kryvyi Rih.
Volodimir Zelenski este căsătorit cu Olena
Cei doi au fost colegi de şcoală generală, dar au intrat într-o relaţie după absolvire, când erau studenţi în primul an. După opt ani de relaţie, Olena şi Vladimir Zelenski s-au căsătorit şi acum cuplul are doi copii, o fată născută în 2004 şi un băiat născut în 2013.