Foto: timpul.md

Fostul ministru de Interne, Jizdan spune de ce șeful regimului separatist de la Tiraspol nu este reținut pentru ”uzurparea puterii în stat”

Șeful regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, nu este reținut din mai multe motive. Totuși cel pe care îl invocă fostul ministru al Afacerilor Interne, deputatul Alexandru Jizdan este faptul că, deocamdată, nu există voință politică. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii ”Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

„Vadim Krasnoselski nu este reținut, fiindcă nu avem voință politică, iată de ce. Și atât timp cât noi o să ne certăm numai în platourile TV, iar liderii politici se fac că plouă și se întâlnesc cu ei și îi numesc președinți n-o să fie  finalitate niciodată. Și procurorii, și ofițerii de investigație trebuie să înțeleagă că se vrea acolo sus. (…)Aceasta este uzurpare de putere și noi de 30 de ani admitem niște lucruri care nu arată bine. Ar trebui să fie un dosar penal, și ar trebui să fie finalitate sau măcar acești oameni să se teamă să intre pe teritoriul nostru, pe malul drept al Nistrului și de acest lucru sunt oameni care răspund.”, a declarat Alexandru Jizdan


Amintim că, sfârșitul lunii iulie fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a întâlnit cu la Vadim Krasnoselski la reședința de stat de la Condrița, iar atunci l-a numit ”președinte al Transnistriei”.

Dosar Media

Ai o noutate?