Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi s-ar putea alege cu o funcție de conducere la Primăria Chișinău.
Primarul Municipiului Chișinău, Ion Ceban a anunțat că a propus astăzi candidatura fostului ministru al Justiției și avocat al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Fadei Nagacevschi, pentru funcția de viceprimar.
Fadei Nagacevschi ar putea fi numit în această funcție la următoarea ședință a Consiliului Municipal Chișinău.
Rămas fără funcție după învestirea noului guvern, pe 20 septembrie curent, fostul ministru al justiției, Fadei Nagacevschi, a fost numit consilier al vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Batrâncea.
Nagacevschi a ajuns ministru al justiției din funcția de avocat al PSRM și a condus ministerul din noiembrie 2019 până în august 2021.
Sursa: jurnal.md