Statul a fost furat de milioane de dolari – Procuratura Generală a inițiat urmărirea penală

Statul a fost furat de milioane de dolari – Procuratura Generală a inițiat urmărirea penală, sunt vizați factori de decizie ai Energocom.

Procuratura Generală a inițiat urmărirea penală pe faptul delapidării mijloacelor financiare ale statului prin intermediul unor scheme criminale în procesul de import a energiei electrice în Republica Moldova, cu prejudicierea statului în proporții deosebit de mari.

În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, la începutul anului 2008, factorii de decizie ai SA ”Energocom”, întreprindere responsabilă de asigurarea Republicii Moldova cu energie electrică, prin înțelegere prealabilă și de comun acord cu responsabilii Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, precum și alte persoane, inclusiv din afara țării, ar fi implementat o schemă criminală prin intermediul căreia ar fi delapidat banii statului în valoare de 11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei.


Statul a fost furat de milioane de dolari – Dosarul Energocom

Potrivit materialelor, schema implementată le-ar fi permis persoanelor implicate să delapideze banii statului prin metoda majorării neîntemeiate a prețului de achiziție a energiei electrice și însușirii diferenței de preț.

Având în vederea complexitatea cazului, al cărui obiect juridic vizează securitatea energetică a statului, prin Ordonanța Procurorului General a fost dispusă efectuarea urmăririi penale de către un grup de procurori din cadrul Procuraturii Generale.

Notă:
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

Dosar Media

Ai o noutate?