Mariana Durleșteanu și-a dat demisia din funcția de președinte al Partidului Legii și Dreptății
Mariana Durleșteanu, președintele partidului Legii și Dreptății, a anunțat astăzi, 20 mai 2022, că părăsește funcția pe care o deține. Totuși, aceasta a menționat că nu va pleca din politică.
Motivul pentru care a decis să se retragă, sunt motive personale, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.
”Stimați prieteni,Am decis astăzi în cadrul forurilor de conducere să-mi înaintez demisia din funcția de președinte al Partidului Legii și Dreptății. Mulțumesc tuturor colegilor din cadrul formațiunii si ii asigur de întregul meu respect si simpatie.Motivele acestui act sunt unele personale. Demisia din cadrul formațiunii nu inseamna renunțarea la poilitică si nici renunțarea de a ajuta Republica Moldova, atât cât voi putea eu.
Cred ca Republica Moldova are nevoie în continuare de un partid capabil să-i ofere o alternativă viabilă, să o transforme într-o țară în plenitudinea cuvântului.
Aflați mereu sub semnul întrebării este nevoie sa găsim soluții la problemele ce macină astăzi Republica Moldova. Securitatea, compatibilitatea economică, accesul la resurse sau migrația sunt astăzi probleme ce necesita un efort comun. Sper ca nu peste mult timp sa pot face mai mult.
Nimic nu se face fară oameni și totul se face pentru oameni!”, a scris Durleșteanu.