Foto: important.md

FLASH// Ion Chicu se implică în politică – A fost rezervată și o denumire la ASP!

Fostul premier, Ion Chicu, nu este atât de categoric precum era acum câteva luni, despre o eventuală implicare a sa în politică. Astăzi, Chicu declară că admite că se va implica în politică, ba mai mult a fost rezervată și o denumire a partidului la Agenția Servicii Publice.

”Nu sunt atât de categoric cum eram anterior, respectiv astăzi admit că mă voi implica în politică. Discut cu mai mulți colegi, inclusiv din fostul Guvern pe care l-am condus. O colegă a fost la ASP și a rezervat denumirea partidului, însă nu voi oferi detalii cu privire la acest lucru. Vreau doar să zic că nu e vorba de PLR, așa cum se vehiculează”, declară Chicu în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.

Totodată, Chicu a menționat că ”în ultimii 30 de ani, societatea a fost divizată”, lucru pe care nu-l agreează. Astfel, obiectivul său odată cu implicarea în procesele politice va fi integrarea europeană.

Cât ține despre finanțarea partidului în devenire, Chicu a menționat că banii pot fi adunați din cotizații, iar despre alte surse de finanțare deocamdată nu poate să ofere detalii, întrucât nu a fost luată o decizie cu privire la identificarea acestora.

 

Dosar Media

Ai o noutate?