Președintele Germaniei vine în Republica Moldova. Informația a fost confirmată oficial de către autoritățile germane, nu și de cele de la Chișinău. Vizita ar urma să aibă loc în perioada 29-30 septembrie.
La Chișinău, președintele federal va fi întîmpinat cu onoruri militare de către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, președintele Germaniei se va întâlni cu președintele țării, Maia Sandu, dar și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Totodată, președintele Republicii Federale Germane va deschide o conferință de afaceri și se va întâlni cu absolvenții ai serviciului german de schimb academic și cu politicienii locali.
De asemenea, Frank-Walter Steinmeie va vizita Muzeul de Etnografie și Colegiul de Inginerie din Strășeni și va planta un copac în Grădina Botanică din Chișinău.
„Vizita președintelui federal este un semn de sprijin pentru cursul de reformă urmat de președintele Sandu și premierul Gavrilița. Președintele federal va fi însoțit de o delegație de afaceri de nivel înalt”, se menționează într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Președinției germane.
Amintim că, Dosar Media a scris despre vizita președintelui german încă la sfârșitul săptămânii trecute.
Frank-Walter Steinmeier este un om politic german. Din 2013 până în 2017 a fost ministrul de externe al Germaniei. Din 1999 până în 2005 a fost Șeful Cancelariei Federale (Bundeskanzleramt) sub Gerhard Schröder. Pe lângă funcția în Ministerul Afacerilor Externe, Steinmeier a fost din 2007 până în 2009 și vicecancelar al Republicii Federale Germania.
Steinmeier a fost ales pe 12 februarie 2017 în funcția de președinte al Republicii Federale Germania. În data de 19 martie 2017 a preluat mandatul de președinte federal de la Joachim Gauck.
Frank-Walter Steinmeier – cariera politică
Între 2005-2009 a fost ministru federal de externe în primul cabinet condus de Angela Merkel (CDU). Din 2007 a îndeplinit și funcția de vicecancelar (viceprim-ministru) al Republicii Federale Germania.
În octombrie 2008 congresul SPD l-a desemnat drept candidat al acestei formațiuni pentru funcția de cancelar federal la alegerile federale din 2009. La aceste alegeri SPD-ul a suferit o scădere importantă de 11% în preferințele electoratului și a trecut în opoziție.
Drept consecință Steinmeier a pierdut funcțiile de vicecancelar și ministru federal de externe și a fost ales drept președinte al fracțiunii parlamentare a SPD din Bundestag.
În urma alegerilor din 2013 și formarea unei mari coaliții, a obținut din nou funcția de ministru federal de externe, ca succesor al lui Guido Westerwelle (FDP).