Natalia Gavrilița este candidata la funcția de prim-ministru, anunță președintele interimar al PAS, Igor Grosu.
Cine este Natalia Gavriliță?
Natalia Gavriliţă a absolvit dreptul la Universitatea de Stat din Moldova şi un master în politici publice la „Harvard Kennedy School”. La Londra a lucrat în calitate de economist la Fondul Global pentru Inovații.
A fost secretar de stat la Ministerul Educației. A lucrat la Oxford Policy Management (OPM) din Marea Britanie pentru proiecte de guvernare și evaluare în Tadjikistan, Indonezia, Nigeria și Teritoriile Palestiniene Ocupate.
Anterior a activat în domeniul reformei administrației publice, al planificării strategice și al coordonării donatorilor.
După ce PAS a câștigat alegerile parlamentare anticipate, acumulând aproape 53 % din voturile alegătorilor și 63 de mandate în Parlament, cele mai importante funcții în stat le vor reveni celor din Partidul Acțiune și Solidaritate.
Amintim că în campania electorală, Natalia Gavriliță a menționat că funcția de premier va fi unul dintre cei doi candidați propuși anterior în acest fotoliu, fiind vorba de Igor Grosu și însăși Gavriliță.
Natalia Gavrilița este candidata la funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut de președintele parlamentului Igor Grosu, în această seara, la emisiunea Politica de la TV8.
”Astăzi la ședința fracțiunii imediat după ședința Parlamentului, am convocat fracțiunea și am decis că vom înainta candidatura doamnei Gavrilița mâine în cadrul consultărilor publice”, a spus Grosu.
Președinta țării, Maia Sandu, va avea mâine, 30 iulie, consultări cu fracțiunile parlamentare pentru identificarea candidatului la funcția de Prim-ministru.