Forțele ruse l-au răpit pe primarul orașului Dniprorudne, din sudul țării, a declarat ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, citat de BBC.
Evhen Matveyev ar fi al doilea primar ucrainean care ar fi fost răpit de trupele ruse, după ce vineri primarul orașului Melitopol, aflat în apropiere, a fost scos cu forța din clădirea administrativă și dus într-un loc necunoscut.
Potrivit lui Kuleba, „criminali de război ruși” l-ar fi răpit pe Matveyev.
„Pentru că nu primesc deloc sprijin local, invadatorii apelează la teroare. Fac apel la toate statele și organizațiile internaționale să oprească teroarea rusă împotriva Ucrainei și a democrației”, a spus ministrul.
Vineri, primarul Ivan Fedorov a fost luat pe sus de ocupanții ruși și dus într-un loc necunoscut. Ulterior, a apărut o înregistrare video cu momentul în care era scos de bărbați înarmați afară din clădirea guvernamentală. La scurt timp după aceea, procurorul regional din Luhansk, susținut de Rusia, a susținut că Fedorov este terorist și că este anchetat. Acesta a fost primul caz cunoscut de reținere a unui oficial politic ucrainean de către forțele rusești, sau susținute de acestea, de la începutul invaziei.
În Melitopol armata rusă a instalat un nou primar, respectiv pe Galina Danilcenko, fostă membră în Consiliul municipal,