Dorin Damir scapă de arest în penitenciar

Finul oligarhului Plahotniuc, Dorin Damir, dar și șeful suspendat al Inspectoratului de Poliție de la Bălți, Valeriu Cojocaru, ambii figuranți în dosarul fostei „Direcții 5” a MAI, au fost eliberați din arest în penitenciar.

Judecătoria Centru a decis ca Dorin Damir să fie transferat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar Cojocari – sub control judiciar.

”Judecătorii au respins demersurile procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului în privința a celor doi inculpați pe dosarul angajărilor fictive în fosta Direcție nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratul General al Poliției al MAI. Astfel, în privința președintelui asociației FEA, magistrații au dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, deși procurorii solicitaseră menținerea arestului preventiv. În ceea ce privește fostul șef al Inspectoratului de Poliție Bălți, în privința acestuia a fost dispus controlul judiciar, pentru 60 de zile”, se arată în comunicatul PCCOCS.

Deocamdată, instanța a pronunțat doar dispozitivul deciziei, fără partea motivantă. Totuși, potrivit legii, procurorii sunt în imposibilitate să o conteste la Curtea de Apel.

Anterior ședința de judecată a fost amânată din motivul grevei avocaților.

Menționăm, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpații se prevalează de prezumția nevinovăției.

Potrivit procurorilor, faptele investigate își au originea în luna iunie a anului 2017, atunci când Alexandru Pînzari, șeful din acea perioadă al IGP și Valeriu Cojocaru, șeful din acea perioadă al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, dorind să-și manifeste loialitatea față de președintele asociației FEA, Dorin Damir, (finul oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, care controla partidul de la guvernare), l-au angajat pe ultimul formal și ilegal în Secția nr.1 „K” a Direcției nr. 5 a INI, care era o unitate specială a MAI.

Amintim că Direcția de Misiuni Speciale din cadrul INI a fost desființată în 2019 de către ministrul de Interne de atunci, Andrei Nastase.

Turcan Ana

Ai o noutate?