Filip: ”Eu caut locuri în spitale pentru nepotul meu, sora mea, cumnatul meu! Urmează un joc prostesc și ipocrit, dat de Sandu și Dodon”

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, critică dur acțiunile tuturor actorilor politici implicați în evenimentele de astăzi cu privire la tentativă eșuată de învestire a Guvernului Grosu, și de o parte și de alta. Pe cineva că a boicotat ședința, ia pe alții că nu au făcut tot posibilul ca să avem un Guvern, rău sau bun.

”Vor să mai adună vreo zece deputați. Statul trebuie să ajute. Dacă nici în situații de criză nu vom pute ajuta. Pentru ce mai există acest stat. Mi-aș dori ca toți să se gândească la oameni, care astăzi au avut speranțe. Țara are nevoie de guvern, rău sau bun deja nu mai contează”, declară Filip.

Totodată, liderul democraților menționează că și în continuare vom asista la un ”joc prostesc și ipocrit” pe care îl fac Igor Dodon și Maia Sandu.

”În continuare urmează acest joc prostesc și ipocrit pe care îl manifestă acești doi politicieni. Nu poți să te gândești doar la mai multe mandate sau pe cine faci vinovat în această țară. Noi ne jucăm, închidem sau deschidem ședințe, de adresăm la CCM, acesta se numește joc politică”, mai adaugă Filip.

Pavel Filip spune că situația pandemică este extrem de gravă, respectiv el personal se află în momentul când trebuie să caute locuri libere în spitale pentru membrii familiei sale, iar în această situație se află extrem de mulți cetățeni.

”Eu sunt în situația în care trebuie să caut locuri în spitale pentru sora mea, cumnatul meu, nepotul meu. În această situație sunt foarte mulți oameni. Nu mă interesează jocurile politice”, mai adaugă Filip.

Partidul ”ȘOR” și Platforma Pentru Moldova a declarat că nu va susține prin vot Guvernul Grosu, întrucât nici candidatul desemnat nu își dorește cu adevărat să fie votat. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă de către deputatul Pentru Moldova, Ruxanda Glavan, alături de alți  deputații din grupul pe care îl reprezintă.

Liderul PSRM, Igor Dodon, declară că socialiștii nu vor vota pentru Guvernul Grosu, întrucât este un candidat ”fake”.

Astfel, majoritatea a părăsit ședința plenară, nefiind cvorum pentru ascultarea și votarea Guvernului Grosu.

 

Dosar Media

Ai o noutate?