”Fel de fel de festivaluri” – Socialiștii sparg toate oalele în capul lui Chicu și invocă că din cauza lui au pierdut alegerile

Socialistul Vasile Bolea a menționat că Blocul PCRM-PSRM va fi activ în noul Parlament. Bolea are și o explicație pentru rezultatul slab obținut la alegerile anticipate și îl acuză de toate relele pe fostul premier Ion Chicu.

”Unele greşeli pe care le făceau unii miniştri se răsfrângeau asupra noastră, a deputaţilor. Atunci când întreaga ţară este sufocată şi cu greu trece prin această pandemie, cineva în calitate de prim-ministru organizează fel de fel de festivaluri. Vorbesc despre domnul Ion Chicu”.

Vasile Bolea a mai anunţat că Blocul PCRM-PSRM va depune o contestaţie la CEC privind încălcările depistate în perioada campaniei electorale.

”Încălcarea hotărârilor Curţii Constituţionale şi implicarea Preşedinţiei în campania electorală, finanţările din străinătate prin intermediul sutelor de ONG-uri. Utilizarea sursei administrative. – Această eventuală contestaţie ar putea duce la invalidarea alegerilor? – Nu cred, dar noi trebuie să fixăm unele lucruri”, declară Bolea în cadrul unei emisiuni de la Publika.md.  

Liderul Partidului Dezvoltării Moldovei nu a reacționat deocamdată la acuzațiile socialistului.

Amintim că la alegerile parlamentare anticipate, comuniștii și socialiștii au acumulat un scor mult mai decent decât promitea Igor Dodon.

Pe 11 iulie 2021 în Republica Moldova s-au desfășurat alegerile parlamentare anticipate. Alegătorii au ales între 23 de concurenți electorali – 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent. 

După procesarea a 100 % din procesele verbale, Partidul Acțiune și Solidaritate a acumulat 52,80%, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 27,17%, iar Partidul Politic „ȘOR” – 5,74%.

Ceilalți concurenți electorali nu depășesc pragul necesar pentru accederea în Parlament.

Pe locul patru se situează blocul Renato Usatîi cu 4,10% din voturi, al cincilea este Partidul Platformei Demnitate și Adevăr cu 2,33%, urmat de Partidul Democrat cu 1,81%, iar Partidul Democrația Acasă a acumulat un scor de 1,45%.

Dosar Media

Ai o noutate?