Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a fost infectat cu COVID-19. Despre aasta a anunțat chiar el în cadrul unei emisiuni televizate de na NTV. Totuși, fostul președinte al țării spune că a trecut prin infecție fără să aibă simptome.
Igor Dodon a declarat că a depistat că a avut COVID-19 după ce analizele au arătat prezența anticorpilor în sângele său.
„Am avut COVID, dar fără simptome. Am anticorpi deja, într-un număr mare, de aceea deocamdată nu trebuie să mă vaccinez”, a spus Igor Dodon.
Întrebat de ce nu a anunțat mai devreme, poate că a răspândit virusul fără să știe, în timp ce participa la acțiuni de amploare, Dodon a răspuns că nimeni nu poate ști exact dacă e bolnav sua nu.
„Nici dumneavoastră nu știți acum dacă aveți COVID. Vorbiți acum ca Maia Sandu, solidaritate feminină. (…)Eu port mască la toate întâlnirile, deja de șase luni”, a spus Dodon.
Amintim că, Igor Dodon a fost deseori criticat pentru că nu răspectă măsurile de protecție și nu se conformează restricțiilor.
Un caz răsunător a fost pe în luna septembrie, atunci fostul președintele a publicat mai multe fotografii din timpul unei vizite la un gimnaziu din raionul Cantemir. Acesta nu avea nici mască, nici mănuși, dar nu a ezitat să cuprindă elevii.
Fostul ministru al Educației Igor Șarov l-a criticat dur pentru că nu respectă măsurile legislative, de rând cu ceilalți cetățeni ai statului.
„Mai grav decât atât, exemplul este dat de chiar vârfurile puterii, în condițiile în care profesorii sunt inclusiv la tablă în mască și sunt expuși zilnic riscului infectării”, a scris Igor Șarov pe pagina sa de Facebook.
Citește și: Cine este judecătoarea care i-a făcut dreptate Maiei Sandu