Procuratura Generală face precizări importante în cazul Stoianoglo.
Procuratura Generală precizează că procurorul Victor Furtună a admis o eroare, atunci când a cerut arest pentru Alexandr Stoianoglo.
”Activitatea de urmărire penală se desfășoară în condiții de confidențialitate, ceea ce nu permite implicarea procuraturii în dezbateri publice asupra investigațiilor și probatoriului acumulat. Procesul judiciar nu se substituie dezbaterilor din arealul mediatic. Totuși, date fiind îngrijorările expuse în spațiul public și interesul firesc al societății față de cauza în care a fost reținut Procurorul General, se impun unele precizări.
Cu referire la eroarea materială, admisă în ordonanța procurorului de inițiere a procedurii de aplicare a măsurii preventive. Procurorii trebuie să manifeste maximă diligență profesională la întocmirea tuturor actelor și la întreprinderea tuturor măsurilor procesuale. Totodată, urmărirea penală este un proces de o intensitate sporită, iar cauza fără precedent în care subiect al reținerii este Procurorul General este asociat unui grad avansat de complexitate. În atare condiții, legiuitorul a prevăzut remedierea erorilor tehnice, admise fără intenție.” se anunță într-un comunicat de presă
Procuratura Generală menționează că în corespundere cu prevederile art.249 din Codul de procedură penală, erorile materiale evidente din cuprinsul actului procedural se corectează de însuși organul de urmărire penală sau instanța de judecată care l-a întocmit.
”În acest caz, eroarea dată a fost corectată în mod regulamentar de către procuror, fiind exprimate și scuze persoanei numele căreia a fost inclus din eroare în conținutul actului procedural. Eroarea în cauză nu a prejudiciat nici o persoană și nu a afectat nici într-un fel procesul penal în derulare.
Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului învinuitului la întrevedere confidențială cu apărătorii săi, în opinia procurorului de caz, evenimentele au fost redate fragmentar de către partea apărării și nu reflectă pe deplin consecutivitatea acestora”, adaugă procuratura.
De asemenea, inștituția menționează că procurorul de caz nu gestionează locația instanței de judecată și nu dispune de posibilitatea punerii la dispoziția părții apărării a spațiului în incinta acestui edificiu pentru întrevederi cu învinuitul din momentul imediat al solicitării.
”Cu toate acestea, pe parcursul examinării demersului de aplicare a măsurii preventive, în sediul instanței de judecată, învinuitului i-a fost acordată posibilitatea de a se întrevedea confidențial cu apărătorii săi timp de aproximativ 3 ore.”, se mai arată în comunicat.